Galeria de arta contemporana si design Galateca gazduieste in perioada 14 octombrie – 4 noiembrie 2015 expozitia Incognito - The Architects semnata de artistul sibian Albert Sofian, Doctor in Arte Plastice. Proiectul acestuia prezinta desene de mari dimensiuni realizate pe panza cu smoala, calamina si pastel uleios (o tehnica mixta originala elaborata de artist), lucrari ce exploreaza, citam simboluri si teorii ale dihotomiei bun-rau cu referinte la reprezentari ale acestora in istoria artelor plastic. Proiectul se inscrie in programul multidisciplinar si vizual al galeriei Galateca.
Un colt din atelierul artistului dezvaluit publicului….
In ziua vernisajului, in cadrul galeriei, Albert Sofian a reconstituit un colt din atelierul sau, unde a performat la sevalet o interpretare de studiu figura umana dupa un model feminin.
Poate ca cea mai profunda si reprezentativa expresie scrisa de un ganditor modern, cu referire la Satan, este cea a lui Baudelaire: Cea mai frumoasa siretenie a Diavolului consta in a ne convinge ca el nu exista. In legatura cu aceasta declaratie, Denis de Rougemont, in lucrarea Partea Diavolului, afirma: Trebuie sa recunoastem ca aceasta scamatorie nu a reusit niciodata mai bine decat in epoca contemporana. Si, chiar daca mai credem «inca» in Dumnezeu, credem totusi atat de putin in Diavol. In general, sursa supranaturala a raului este identificata la nivelul spiritelor intunericului, altfel spus, a diavolilor sau a demonilor. Daca vom face referire la demonii Regelui Solomon, asa cum apar ei in descrierea facuta in documentul Cla’Vicula Salomonis Regis sau The Lesser Key of Solomon the King, vom intalni printre abilitatile acestor entitati capacitatea de a face bine, de a restaura onoarea pierduta si de a reabilita individul. Daca tinem cont de natura demonica a acestora, atunci vom realiza care este binele pe care acestia pot sa il genereze sau ce fel de onoare aduc cu sine. Va trebui sa apreciem cat de volatila poate sa fie ideea de bine sau de rau atunci cand ratiunea indica doar o traire pentru sine, satisfactia la nivel de individ motivata de un sentiment egoist, prin care doar sinele exista ca centru al universului, ignorand posibilitatea bucuriei vietii in comuniune cu ceilalti. (fragment din teza de doctorat „Originile raului si reprezentarile acestuia in artele plastice” de Albert Sofian, 2013).
…si cate ceva despre talentatul artist
Albert Sofian este absolvent al Universitatii de Istorie si Patrimoniu din Sibiu, sectia Restaurare si Conservare – Sculptura, masterat si doctorat in grafica, la Universitatea de Arte si Design din Cluj Napoca.
A avut expozitii personale in galerii precum ArtYourself (Bucuresti) Missing Parts – 2012, Atelier 030202 (Bucuresti) Bad art Fantasy – 2011, KronArt Galery (Brasov) Just me – 2009, Galeria X Future Agency (Sibiu) Albert – 2008, dar si numeroase proiecte de grup in tara si strainatate. Activeaza ca si artist in zona graficii de sevalet si a sculpturii monumentale. Lucrarile sale se afla in colectii private din Romania, Italia, Germania si SUA.
Albert Sofian este un tanar artist care mereu „ne pune sub propria evaluare, dar si printr-un exercitiu autoscopic, fetele Raului. Intr-o maniera ce tine de art fantasy, cu linii si tuse pregnante, corpurile devin un punct de investigare a prezentei Raului (Dan Mircea Cipariu).
Lucrarile lui Albert dezvaluie Raul cu doua fete, cu discurs dual, dar si Raul simbiotic Binelui. Cum sa-l imblanzesti pe primul si sa nu-l lasi pe al doilea sa cada in capcana ademenirii celui dintai e o alta poveste. (Cornelia Maria Savu)
Realizator: Oana Georgescu