Sau poate un titlu mai potrivit ar fi… Soferul lui Miss Daisy . Pentru ca el, soferul, cioroiul, analfabetul, hotul, terchea berchea, este in fapt cel care zguduie lumea ordonata a lui Miss Daisy, el este cel gratie caruia Miss Daisy renunta la prejudecati si tot gratie lui Miss Daisy devine un om mai bun si reuseste, spre sfarsitul vietii, sa vada si sa recunoasca frumusetea umana acolo unde mai inainte era convinsa ca nu exista.
Cam despre asta este vorba, nu?
Maia Morgenstern si Mircea Rusu joaca acest spectacol de mai multi ani, ceea ce dovedeste, daca mai era nevoie, ca este unul de succes. Desigur, inca unul pe langa multele pe care acesti doi actori care se completeaza atat de bine, le joaca impreuna. Am vazut acest spectacol cand a avut premiera la Teatrul Evreiesc si de atunci l-am mai vazut de inca vreo trei ori. L-am revazut acum cu o bucurie de nedescris si am descoperit ceva extraordinar. Textul piesei, contextul ei istoric, filmul cu Morgan Freeman , sudul american, neacceptarea celor de culoare, tot ce stiam despre aceasta piesa, a ramas undeva in planul doi, intr-o placuta neclaritate. Ceea ce e frapant acum e aceasta claritate, aceasta stralucire pe care cei doi o imprumuta personajelor. Negrul de pe pielea soferului si din inima usor impietrita a lui Miss Daisy se estompeaza in lumina bucuriei cu care cei doi isi tes acum personajele. Umorul cu care abordeaza drama sudista transforma totul. Nici un spectator nu poate ramane indiferent la rasul lui Mircea Rusu care cred ca se aude din strada, atat e de puternic, sau la cantecul nesfarsit al lui Miss Daisy. Mimica, grimasele, schimonoselile, zecile de stari care trec ca norii peste fetele lor starnesc rasetele spectatorilor si-mi imaginez ca asta ii bucura foarte mult pe actori. Cel putin la fel de mult cat ne bucura pe noi ca ei ne fac sa radem.
Imi pare ca cei doi au tras, indoit, modificat, flexibilizat textul, sigur au adaugat, au pus de la ei, au improvizat pana intr-acolo incat nu mai stii cine pe cine (se)joaca. Parca intre ei si personaje nu mai e nimic, nicio bariera, atat de bine si-au interiorizat personajele.
Cred ca vor sa ne convinga (si pe mine chiar m-au convins) ca …undeva, candva, cand acesti frumosi actori vor imbatrani si ei, vor fi chiar asa, ca miss Daisy si soferul ei…(in interpretarea lor, fireste). Imbogatindu-se cu fiecare rol, cu fiecare spectacol, transformand jocul in joaca, furand din ea toata energia, toata inocenta, ca sa ramana cat mai mult tineri, sa glumeasca pe seama lor si sa-si rada de viata… cam despre asta e vorba.
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Redactor: Ioana Bercaru
