Virgil Ogasanu si Tudor Istodor sunt doi fantastici care dau viata tanarului Ross si batranului Green. Scena Teatrului Evreiesc e neincapatoare pentru acesti doi mari actori care se completeaza atat de bine unul pe altul. Un cuplu extraordinar, atat de veridic si de tulburator de uman.
Tanarul Tudor Istodor, atat de talentat, isi dozeaza personajul cu multa emotie, neretinandu-si o clipa lacrimile sau tipetele de indignare.
O poveste autobiografica
Intalnirile dintre tanarul Ross, respins de familia lui din cauza orientarii sexuale si batranul evreu Green, care si-a renegat fiica pentru ca a indraznit sa se casatoareasca cu un ne-evreu, sunt prilejuri de descoperire pentru cei doi. Daca domnul Green se emotioneaza aducandu-si aminte de fiica sa, tanarul Ross vrea sa fie acceptat si iubit asa cum este. Prezent la premiera piesei, autorul Jeff Baron a marturisit ca, intr-un fel, piesa vorbeste despre propria lui experienta. Nu am scris piesa asta ca pe o lectie despre toleranta. Intr-un fel povestea mea este povestea lui Ross. Eu am avut noroc sa gasesc un domn Green, in persoana bunicii mele..
Sexul si religia
Extraordinare dialogurile celor doi despre Dumnezeu, evrei, religie si orientarea sexuala. Emotionant faptul ca un batran plin de prejudecati recunoaste si accepta pana la urma adevarul unui tanar care traieste viata in felul sau. Si cum isi deschide domnul Green inima si cum il imbratiseaza el pe tanarul Ross, providential trimis de Dumnezeu, intr-o acceptare umana a celuilalt, oricat de diferit ar fi, cu tot cu darurile cu care ne imbogateste propria existenta.
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Redactor: Ioana Bercaru