Capodopera a literaturii dramatice, piesa de debut a Yasminei Reza, scrisa in 1987, este montata de catre regizorul Alexandru Darie, in premiera, la Teatrul Bulandra.
Un loc linistit, un loc cu verdeata
Asa arata spatiul – creat de scenograful Octavian Necula – unde isi duce personajele regizorul… Numai ca, acest loc intim, care sugereaza apropierea dintre personaje –membri ai unei familii- numai linistit nu este. Este un loc al framantarilor, al rostirilor cuvintelor nevorbite la timp, a exprimarii disperate a unor sentimente care nu si-au gasit implinirea. Toate frustrarile, reprosurile, indoielile ies la suprafata, intr-un moment de cumpana, acela al unei inmormantari. Conflictele par absurde, devin comic-grotesti uneori si nu aduc nicio rezolvare. Si ca stranietatea sa fie mai mare, in aceasta insula de verdeata, izolata de lume, nici timpul nu pare tocmai la locul lui. Personajele traiesc un alt timp decat cel al realitatii, este timpul revederii, timpul rezolvarilor nefacute la vremea lor, timpul suspendat dintre doua lumi. In montarea emotionanta a lui Alexandru Darie, bantuie partea intunecata a naturii umane: relatiile nefericite cu parintii, disimularea relatiei de tipul Cain si Abel dintre frati, refularile sexuale, frica de batranete, de uitare si de moarte…totul pe muzica paroxistica a lui Adrian Enescu.
Sase personaje in cautarea sensului pierdut
Regizorul spectacolului considera acest text, cu profunzimi extraordinare, dincolo de suspans si de poveste, este un apel impacare si iertare, la a ne rezolva problemele cat avem timp, aici. Trei actori si trei actrite converseaza cu intensitate pentru a gasi un sens framantarilor personajelor. E cel mai intimist spectacol creat de Alexandru Darie: un spatiu mic, putine personaje, ceea ce i-a dat ocazia sa lucreze mai intens cu actorii. Studio Space de la Sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra s-a impregnat cu vibratia inalta a acestui spectacol. Din distributia spectacolului fac parte actorii Cornel Scripcaru, Ioana Macaria, Marius Chivu, Dan Astilean, Camelia Maxim si Daniela Nane. Sase partituri generoase si sase interpretari pe masura!
Acest material va este oferit de Catena.
Realizator Ema Nicola.