PROMENADA OPEREI – Editia a IV-a, 9 mai 2010

Opera Nationala Bucuresti sarbatoreste Ziua Europei si Ziua Europeana a Operei.

Duminica, 9 mai, incepand cu ora 20, Opera Nationala Bucuresti (ONB) ii invita pe iubitorii muzicii clasice la cea de-a IV-a editie a PROMENADEI OPEREI, un concert extraordinar care se va desfasura in aer liber, pe esplanada din fata institutiei. Pe langa Ziua Europei, data de 9 mai este dublata de o alta semnificatie deosebita: Ziua Europeana a Operei. Pentru a puncta dubla sarbatoare, ONB va oferi acest concert gratuit publicului larg, asemeni multor alte teatre de opera europene (Londra, Paris, Roma, Viena, Berlin, Madrid, Praga).

Prima editie a Promenadei Operei a avut loc pe 25 august 2007, cea de-a doua pe 30 august 2008, iar cea de-a treia pe 1 august 2009. De fiecare data, pe esplanada ONB s-au adunat mii de spectatori, iubitori ai muzicii clasice.

Programul concertului va fi prezentat de Ion Caramitru, actor si director al Teatrului National Bucuresti si va include arii si duete celebre din opere apartinand compozitorilor Camille Saint-Saëns, Piotr Ilici Ceaikovski, Georges Bizet, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini. Acestea vor fi interpretate de tineri artisti lirici care s-au facut remarcati in cadrul productiilor ONB, dar si de vedete ale primei scene lirice a tarii: Maria Jinga (mezzosoprana), Tina Munteanu (soprana), Daniel Filipescu (bariton), Vlad Mirita (tenor), Oana Andra (mezzosoprana), Florin Simionca (bariton), Teodor Ilincai (tenor) si Crina Zancu (soprana).

In partea a doua a programului, Orchestra dirijata de Iurie Florea si Corul condus de maestrul Stelian Olariu, alaturi de solistii Mihaela Stanciu (soprana), Valentin Racoveanu (tenor) si Iordache Basalic (bariton) vor interpreta cantata “Carmina Burana” compusa de Carl Orff.

Promenada Operei este organizata cu sprijinul Ford-Colina Motors (sponsor principal), JTI, MasterCard, BRD si Grass Farm (sponsori), Primaria Sectorului 5 Bucuresti si Jandarmeria Romana (parteneri).

Parteneri media ai evenimentului: Cronica Romana, Jurnalul National, National, Romania Libera, Bucharest Herald, Flacara, Observator Cultural, Q Magazine, 7 Seri, Actualitatea muzicala, Radio Bucuresti, RFI Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, SmartFM, Sensoarte.ro, Agerpres, Hotnews, onlinegallery.ro, Port.ro, salutbucuresti.ro, ziuaveche.ro, 121.ro