(N)AUM, cu Oana Pellea

Gellu Naum, prin textele sale, Oana Pellea, Cristina Casian, Mariana Camarasan (regia) si Vladimir Turturica (scenografia), au creat impreuna un spectacol magic despre universul in care s-a miscat si a creat minunatul poet, prozator si dramaturg suprarealist Gellu Naum.

Oana Pellea (N)aum

Atata e de minunata aceasta actrita… se apropie cu atata sensibilitate si intelegere de fiecare rol pe care il interpreteaza, incat acesta pare bucatica rupta din sufletul sau. Se vede ca-l iubeste pe Gellu Naum, se vede ca-i intelege cautarile, gandurile, tulburarea, poezia. E multa dedicatie in jocul Oanei Pellea si multa, multa bucurie.

Cristina Casian N(aum) – intalnirea cu ingerul

Extraordinara aceasta tanara si talentata actrita. A demonstrat-o pana acum si si-a castigat un loc in inimile spectatorilor. De data asta, in (N)aum, oportunitatea de a juca alaturi de Oana Pellea si chimia care se naste intre ele, o ajuta sa faca un rol pe care sunt convinsa ca nu-l va uita usor.

Naum, (N)aum

Chiar daca nu sunteti familiarizati cu Gellu Naum, cu poezia sau proza lui, desi sunt convinsa ca de minunatul Apolodor va aduceti aminte, mergeti sa vedeti aceasta piesa. Munca echipei de a aduna texte si de a le pune cap la cap pentru a rezuma intr-o ora ceva esential dintr-o viata , trebuie ca a fost titanica. Asa cum spuneam, mergeti fara teama. Chiar daca nu ati citit nimic din Naum, poate o sa cititi dupa. Piesa regizata minunat de Mariana Camarasan o sa va convinga ca, dincolo de particularitatile unui om special, e vorba de ceea ce ne preocupa pe toti. E vorba despre cautarile fiecaruia dintre noi, despre greutatea de a ne accepta drumul, despre incredibila usuratate si bucurie atunci cand intr-un final, il imbratisam! E vorba despre iubire, despre suflet, despre intalnirea cu Sinele. Mergeti si bucurati-va!

Mergeam incet, pe cerul compact si sticlos alergau niste nori destul de urati. Orasul zacea in covorul lui de praf. Ma simteam in afara oricarei legaturi favorabile cu norii aceia adunati sub ochii mei intr-o harababura menita parca sa-mi demonstreze cat de iluzorii ne pot fi uneori disponibilitatile.. Gellu Naum, Zenobia

Acest material va este oferit prin programul Catena pentru Arta

Realizator: Mihaela Moldoveanu