Eugène Ionesco a pornit in 1950 pe drumul
dramaturgiei cu “Cantareata cheala”, iar dupa un an a propus “Lectia”.
Acceptarea lor de catre public s-a limitat la un numar restrans de
reprezentatii. In 1952, la Theatre de la Huchette, cele doua piese au fost
prezentate impreuna si se joaca, de atunci, cu succes si astazi, pledand pentru
legatura dintre comic si tragic dorita de autor.
Parintele teatrului absurd, cum a fost considerat Eugène Ionesco, isi argumenta
astfel, in “Notes et contre-notes”, stilul scrierilor sale : “Pentru spiritul
critic modern nimic nu poate fi luat cu totul in serios, nimic cu totul in usor
…”. Acest crez cinic al autorului
caracterizeaza si piesele “Cantareata cheala” si “Lectia”, iar Victor Ioan
Frunza l-a respectat si materializat scenic, modern, original prin viziunea sa
regizorala, cu sprijinul unei scenografii semnificativ raportate la text si la
conceptul regizoral, creata de Adriana Grand, si al unei echipe excelente de
actori.
Traducerea este facuta de Vlad Russo si Vlad
Zografi.
