Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si Uniunea Nationala a Femeilor din Romania a organizat programul de muzica si poezie Dor de Eminescu, un omagiu adus poetului national la implinirea a 165 de ani de la nasterea acestuia. Evenimentul a marcat si o alta zi importanta pentru poporul roman, Ziua Culturii Nationale.
Personalitati ale vietii culturale si artistice l-au omagiat pe Eminescu
Evenimentul gazduit de Sala V.I. Popa a adunat la un loc un public numeros, alaturi de personalitati ale vietii culturale si artistice. Invitat de onoare a fost maestrul Gheorghe Zamfir; caruia i s-au alaturat actorii Cristina Deleanu, Tamara Cretulescu, Eugen Cristea si Nae Alexandru scriitorii Mihaela Albu si Marin Voican Ghioroiu, soprana Rodica Anghelescu, muzicienii Adrian Dragoescu, Andrei Theodoru, Tudor Niculescu Mizil, Cornelia Tihon si elevul Mario Dumitrascu. Dupa Gand pentru Eminescu rostit de Conf.Univ.Dr. Paula Popoiu Managerul Muzeul National al Satului si gazda a evenimentului au urmat recitalurile de poezie si muzica.
Filmul Dor de Poezie, discursul Aureliei Cosma (cercetator etnolog), recitalul la nai a Corneliei Tihon acompaniata de Gheorghe Zamfir, dialogul Eminescu… altfel! al actorilor Cristina Deleanu si Eugen Cristea, momentul artistic Doina nemuritoare si prietenii sai sustinut de soprana Rodica Anghelescu si scriitorul Marin Voican Ghioroiu au fost doar cateva dintre momentele incluse in programul dedicat special marelui poet si culturii romane.
Realizator: Oana Georgescu