Muzeul Național Cotroceni și Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe organizează miercuri, 23 ianuarie 2019, ora 18.00, în Apartamentul Cuza, vernisajul expoziției „România 160. Unirea Principatelor Române”.
Expoziția cuprinde documente inedite și obiecte valoroase, precum firmanul prin care se recunoștea de către Poarta Otomană unirea administrativă și legislativă a celor două principate, sabia de paradă dăruită domnitorului A.I.Cuza de către Principele Serbiei, Mihail Obrenović, aflată în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, și sabia de învestitură oferită lui Cuza de sultanul Abdul Medjid, în anul 1860, cu prilejul vizitei la Constantinopol, din patrimoniul Arhivelor Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe. Epoca lui Alexandru Ioan Cuza și rememorarea evenimentelor care au marcat anii de domnie ai acestuia sunt centrul expoziției pe care organizatorii o propun publicului, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. În decurs de numai șapte ani, politica sa reformatoare a dus la unificarea legislativă și administrativă a Principatelor, la modernizarea societății românești și a deschis calea realizării dezideratelor naționale majore: independența și unitatea deplină a românilor.
Expoziția este realizată de Muzeul Național Cotroceni și Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Arhivele Naționale ale României, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național de Istorie a României, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Colecția Daniel Obreja.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 24 ianuarie – 24 martie 2019, în Apartamentul Cuza, dar și pe 24 ianuarie, Muzeul Național Cotroceni își așteaptă vizitatorii, copiii cu vârstă de până în 14 ani beneficiind de intrare gratuită.