Povestea canalului Dunare-Marea Neagra si a Inaripatei 

Interviu cu ANASTASE SEVERIN, fost director general CN ACN S.A.

CV: Domnule Severin, de cati ani sunteti „prieten” cu acest Canal Dunare – Marea Neagra? De cand il cunoasteti?

AS: Pot sa spun ca jumatate din viata mi-am petrecut-o la acest Canal… aproape 34 de ani, din 1982.

CV: Si la Administratia Canalelor de cand lucrati?

AS: Din 1982. Am lucrat intai la Pescuit Oceanic, dupa care am venit la Constructorul Canalului, la ICH (Intreprinderea Constructiei Hidrotehnice), 3 ani, iar restul, 34 de ani mi i-am petrecut la acest Canal, de unde, de curand, am iesit la pensie.

CV: Ce are fascinant acest loc pentru dumneavoastra? Mi-ati spus, cand v-am intrebat daca acceptati sa vorbim putin despre tronsonul acesta de Canal spre Agigea, care este si cel mai spectaculos tronson, ca oricand, daca este sa vorbim despre acest canal, vorbiti cu mare placere. De ce?

AS: Ma inspira trainicia. Acest Canal pentru mine inseamna si prezent, si viitor, si trecut. Totul se leaga. Daca vrei sa cunosti pe cineva, urmareste-l sub aceste aspecte. Atunci poti spune ca stii despre cineva sau despre ceva. De aceea, pentru mine, Canalul e un tot. Nu e nici trecut, nici prezent… viitor il gandesc… poate ca si altcineva va gandi la fel si ma voi simti si mai implinit.

CV: Cand a inceput, din punct de vedere istoric, povestea canalului Dunare-Marea Neagra?

AS: Canalul a fost o idee mai veche, de prin 1848. Aparea intr-un jurnal de la Istanbul un proiect romanesc, scris de catre inginerul agronom Ion Ionescu de la Brad, ideea construirii unui Canal intre Dunare si mare. De ce? Pentru ca in perioada respectiva istoria ne spunea ca rusii au cucerit gurile Dunarii si turcii nu mai aveau posibilitatea sa iasa la mare. Iar acest canal era o portita de a putea scoate cerealele din zona Baraganului, si a Romaniei in general, spre marea capitala Istanbul. Deci ideea a fost fortuita. Dintotdeauna, orice idee mare de acest gen, este determinata de cauze economice. Proiecte au fost foarte multe, insa, dupa cum vedeti, zona prin care trecem nu este usoara. La un moment dat, pe la 1890, un specialist german proiecta un canal intre Dunare si mare, iar in aceasta zona se gandea sa faca un tunel. Ceea ce pentru mine, navigator de meserie, mi se parea ceva extraordinar, o idee de Jules Verne. Bineinteles ca nu s-a putut pune in practica aceasta idee. Conditiile tehnice nu permiteau. Nu aveam posibilitatea sau nu au fost posibilitati. Ideea Canalului a continuat, dupa cum bine stiti, si dupa 1948, cand, la ideea lui Stalin, Gheorghiu-Dej a dat ordin sa se faca un Canal. Canalul ACELA avand un scop nicidecum economic. Pleca de la Dunare si se termina undeva in zona Midia, unde era o plaja goala… nu era nimic. Deci, nu avea un suport economic asa cum aparuse ideea inca din anii 1850.

CV: Acela era canalul de trista amintire, pe care lumea il confunda deseori cu acest canal, care este de fapt de utilitate economica – practica.

AS: Asta este marea greseala. Fara acest Canal, Portul Constanta nu ar fi ceea ce este acum. Vedeti? Viziunile au fost diferite. In vremea comunista acest Canal trebuia sa ajute Dobrogea sa fie o gradina. Pe malurile Canalului, si pe o suprafata de peste 870 de mii de hectare, trebuiau facute irigatii cu apa din Canal. Puteam face legumicultura, agricultura de tot felul. Faimoasele podgorii de la Murfatlar aveau apa din belsug. Bine, ele au si acum, tot din Canal. Dar asta a fost ideea initiala. Dobrogea trebuia sa devina un centru economic super-dezvoltat, cu industrie la Medgidia, la Navodari. Pe malurile Canalului trebuiau sa circule trenuri de 18 mii de tone, trenuri formate din barje. Ele trebuiau sa circule in asa fel incat sa ajunga la un trafic de 80 milioane de tone pe an. Acesta era target-ul acelui proiect, sa ajungi sa ai un trafic pe canal de 80 milioane de tone pe an. In momentul de fata lucram cam la 30 de milioane. Nu e putin, dar pana la 80 milioane mai este… inca.

CV: Dar sustine Canalul… 80 de milioane?

AS: Sigur! Nu este nicio problema. Problema era de mijloacele de transport si de organizare. Acum navigatia s-a schimbat. Modul de a transporta marfa, nu se mai face cu barja de 3000 de tone. Acum sunt nave autopropulsate pana in 1700 tone capacitate, care pot circula pe Dunare pana la Regensburg si dincolo, pe Canalul Rin-Main-Dunare, pana la Rotterdam. Poate strabate dintr-o parte in alta toata Europa, aceasta barja de 1700.

CV: Acum, facand un salt in timp, s-a demonstrat utilitatea canalului? Functioneaza? Este util, este necesar?

AS: Mie, cand am venit la Canal, mi-a cazut in mana o carte despre Canalul Suez. Cand s-a dat drumul la acest canal se facea comparatie intre Canalul de Suez, Canalul Panama si Canalul Dunare – Marea Neagra. Eu eram nelamurit, pentru ca celelalte doua (Suez si Panama) sunt canale maritime, acesta este un canal fluviu – maritim, mai mult fluvial decat maritim. Mi se parea fortata aceasta comparatie. Comparatia, pana la urma, a fost ca din Canalul romanesc s-au scos peste 300 de milioane de metri cubi de pamant, mai mult decat din celelalte doua. Ceea ce este adevarat. A fost un efort deosebit. Vorbeam despre acea carte, care mi-a cazut in mana. Am vazut ca in primii 50 de ani, Canalul Suez a fost un fiasco total. Trei companii, pe vremea aceea, au dat faliment pentru ca nu au avut navigatie suficienta sa scoata banii. Iar azi, Canalul Suez este baza bugetului Egiptului. Egiptenii traiesc din taxele pe care le iau de pe Canalul Suez. De ce acest Canal, al nostru, nu ar putea sa urmeze acelasi drum? Intrebare.

CV: Sa vedem cine ne raspunde…

CV: Erati aici cand, dupa inaugurarea Canalului, a inceput constructia Monumentului de la Straja. De ce credeti ca autorul, sculptorul Pavel Bucur, dar si arhitectii, si proiectantul, IPTANA, au hotarat sa plaseze acest monument in aceasta zona de curbura a Canalului?

A.S.: De fapt, nu este ales intamplator si nu e neaparat ca este o curbura. In aceasta zona, pe 10 km, au lucrat brigazile de tineret, iar acest Monument, de fapt, reprezinta un simbol pentru a comemora lupta lor, munca lor… Insusi Monumentul seamana cu o flamura care, in idee, poate sa reprezinte „arderea” tineretului, aspiratiile… In mod simbolist poti sa-ti inchipui ce-ar putea sa gandeasca tineretul in momentul in care isi vede o munca atat de grea, terminata. Sa stiti ca nu a fost usor nici pentru ei: 10 km din acest Canal sa ii construiesti, intr-o zona ca aceasta, nu este de loc de neglijat.

CV: Ati mai vazut Monumentul, de atunci?

AS: O, cum sa nu? Aproape in fiecare an!

CV: Sa va arat acum putin monumentul, cum a ajuns in zilele noastre.

AS: Din pacate, a fost lasat asa, in paragina… Aici trebuia sa fie o zona de agrement, trebuia sa fie o terasa…, trebuiau facute tot felul de serbari, picnicuri, tot felul de manifestatii… daca ar mai fi fost pe vremea comunistilor. Dar cum comunistii au terminat in ’89, lucrarile au fost lasate la voia intamplarii, neterminate ca, de altfel, si alte lucrari, iar, din pacate, cum s-au trezit foarte multi cu „initiativa”, au inceput sa „recupereze” ce era mai bun pe acest monument. Aveam, in afara de statuia in sine, si niste placi de bronz care aveau basoreliefuri cu o figuratie, unele chiar destul de reusite, reprezentand muncitori… Punctul fierbinte si care, undeva sfida bunul simt, era si partea frontala care a vrut sa reprezinte pe tovarasu’, tovarasa si fiul, ca ctitori ai acestei mari lucrari. De fapt, asta a fost ideea lui… Ideea lui! Ideea pe care el a prins-o si a zis: „ E un lucru bun, si ca atare, trebuie facut!”. Ca ideea in sine, va spuneam si mai inainte, e de peste 150 de ani. Acum facem aproape 200 de ani de cand se gandeste acest Canal! Dar, intr-adevar, Ceausescu a vrut sa isi lege numele de acest Canal. Si si-a pus aceasta emblema (arata spre Monument) pe frontispiciul acestui Monument. Dupa Revolutie a disparut, cred ca, in mai putin de 24 de ore. Ne-am trezit ca nu mai exista peste noapte (despre basorelieful care reprezenta familia Ceausescu). Apoi au disparut si celelalte, probabil atarnau prea greu si nu se dorea sa se distruga in timp.

CV. Nu putem sterge cu buretele o istorie, mai ales de care ne folosim, care este utila in continuare si care, cum spuneati, ar putea aduce mari beneficii tarii. Vi se pare normal sa stergem cu buretele un punct de istorie, chiar daca pentru unii a fost mai dureros, pentru altii mai putin dureros… dar care a creat ceva, a lasat ceva in urma?…

AS: Vedeti, probabil ca asta este in sangele romanului: sa nu-si respecte istoria, sa nu inteleaga istoria, traditia, mostenirea…

CV : …si respectul fata de munca unor oameni…

AS: …nu toate popoarele care au o cultura, au si o traditie si au transmis de la generatie la generatie ceva. La noi s-a transmis foarte putin. Foarte putin pentru ca, iata (arata spre Monument), a trecut o perioada, am distrus si nu s-a mai interesat nimeni de ce a fost bun inainte. Chiar si acest Monument, este frumos prin el insusi, este reprezentativ, reprezinta idealul unor tineri care chiar au muncit si au trait aici. De ce sa-i blamam pe acei tineri? Ca au venit si ca au muncit aici? Vedeti? Unde este respectul fata de trecut? ASTA lipseste poporului nostru. Respectul fata de trecut si ideea de a duce mai departe, de a creste, de a dezvolta ceva ceea ce ai, nu de a folosi pana se rupe tot, se distruge tot si, pe urma, Dumnezeu cu mila!!! Acest Monument poate in continuare sa reprezinte un punct de atractie, poate in continuare aceasta zona sa fie un punct turistic. Nu, nu neaparat ce a vrut Ceausescu, cu serbari, cu tobe si cu pionieri! NU! Dar un punct turistic adevarat, cu o realitate care exista, acest Canal e al nostru, al poporului acesta care l-a muncit! Tinerii acestia pe care-i reprezinta acest Monument, ei au trecut pe-aici, au trait aici…! Ei, vedeti, asta inseamna distrugerea acestui Monument! Lipsa de interes, lipsa de respect fata de oameni adevarati…

CV: …si de educatie…

AS: Doamna, facem educatie de 2000 de ani, de 2000 de ani facem educatie, de cand au venit grecii, romanii, de cand Ovidiu a poposit pe malurile Tomisului… de atunci facem educatie! Nu avem gena, nu avem gena de a pastra si de a respecta ce avem bun…

Eu nu l-am cunoscut personal pe acest om, dar mi-am dat seama ca la vremea respectiva a gandit mult, s-a straduit sa scoata ceva de esenta, sa fie un simbol, intr-adevar, a ceea ce vrea sa exprime… Si sunt convins ca a muncit si a lucrat sub o mare tensiune! Pentru mine, tot respectul fata de acest Monument!

CV: Dvs. ce stiti despre apartenenta, despre custodia asupra acestui Monument? Pentru ca el apare in documentele cadastrale ca facand parte din teritoriul administratiei Canalelor Navigabile. Cu cadastru, cu Carte funciara… Pe de alta parte, este exact la intersectia dintre trei zone de cadastre: intre Cumpana, Baraganu si Administratia Canalelor. Cui apartine de fapt, acest Monument? Pentru ca el a fost predat, inainte de revolutie, statului, dupa finalizarea lucrarii, s-au facut niste hartii de receptionare din partea statului roman si apoi a ramas asa…

AS: Sa va spun adevarata poveste a acestui Canal si a tuturor lucrarilor care se afla pe malul acestui Canal. Statul roman, Guvernul Romaniei, a hotarat in 1973, la o Conferinta Nationala, sa inceapa lucrarile la Canal. Din 1973 pana in 1976 s-a inceput lucrul la proiectul Canalului. Cand s-a finalizat Proiectul Canalului, s-a emis Decretul 300, care dadea drumul la investitia proiectului hidroenergetic si de navigatie Canal Dunare – Marea Neagra. Asa s-a numit proiectul respectiv… nu s-a numit proiectul Canal Dunare – Marea Neagra, ci sistem hidroenergetic si de navigatie Canal Dunare – Marea Neagra. Cu alte cuvinte, beneficiarul acestui Canal nu era numai transportul prin navigatie, era si Ministerul Energiei, prin Centrala hidroelectrica de la Cernavoda, cea de la Agigea si cea de la Ovidiu. Sunt trei microhidrocentrale care au fost concepute sa fie construite odata cu acest canal.

De asemenea, mai era in aceeasi idee, ca mai tarziu, in aval de Cernavoda, in zona Harsova, sa se faca o hidrocentrala care sa ridice nivelul apei la Cernavoda, iar nivelul sa ramana constant la 10 m. Apa in Canal are 7,5 m. Deci, practic, la 10 m apa venea din Dunare, se varsa in Canal si se duce in mare. Ce inseamna asta? Ca aceasta apa, curgand, putea sa treaca prin micro si hidrocentrala de la Cernavoda, de la Agigea, prin cea de la Ovidiu. In felul asta Ministerul Energiei Electrice putea sa produca, pentru economia tarii, energie. Deci nu numai Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor a fost beneficiarul. Cu alte cuvinte, inainte de a se emite acest decret, cu nota de fundamentare a acestui proiect, a fost semnata de Ministerul Transporturilor, ca principal beneficiar, Ministerul Industriei, Ministerul Energiei Electrice, Ministerul Agriculturii, Ministerul Padurilor, Ministerul Apelor si al Mediului, Ministerul Culturii… toate aceste ministere si-au pus semnatura pe nota de fundamentare, urmand ca dupa darea in functiune, o parte din cele create de-a lungul Canalului, printre care si acest monument, sa fie preluate de ministerele respective. Asta a fost adevarata istorie.

Ca au fost ministere care nu au stiut ce sa faca sau poate ca nici Ministerul Transporturilor nu s-a implicat mai mult sa-i atraga, sa-i motiveze, sa lucreze impreuna… colaborarea asta a cam lipsit intre ministere. De aceea vad ca se creeaza aceasta intrebare: „cui apartine?”, pentru ca una este sa fie pe teritoriul Canalului, intr-adevar acesta este teritoriul canalului, dar padurile, toata liziera aceasta de paduri este intretinuta si sub patrimoniul Ministerului Silviculturii.

CV: Care este aceasta lege de care spuneti?

AS: Decretul 300. Acest decret a stabilit valori pe fiecare minister, pe fiecare lucrare ce trebuie executate. Iar ministerele respective, mergand la acest decret, stiu exact ce la apartine.

CV: Ministerul Culturii oricum a preluat, a semnat luarea in primire a monumentului! Dar pe de alta parte, dupa revolutie, a aparut o noua lege care spune ca el nu poate sa-si asume niciun monument pe lista de for public decat daca unitatea administrativ-teritoriala in care se gaseste, face o cerere catre Ministerul Culturii ca sa o ia in custodie.

AS: Ne intoarcem la birocratie, cand toate lucrurile astea erau stabilite de la inceput. De ce sa ne intoarcem, sa facem cerere pentru cerere, pentru ceva care eu stiam ca-mi apartine… banii au fost ai Statului Roman. Statul Roman a investit. Si noi, contribuabilii, ca noi am fost Statul Roman, am platit si pentru Ministerul Culturii, si pentru Silvicultura, si pentru toti.

CV: Toti partenerii implicati in acest proiect trebuie sa-si asume responsabilitatile direct.

AS: Direct! Fara sa mai fie nevoie de tot felul de hartogaraie, sau…, ma rog, sa reducem la minim aceasta birocratie. Asta este boala noastra, boala de care nu reusim inca sa scapam.

CV: Ce urare ii faceti Canalului?

AS: Viata lunga!!! Viata lunga, apa multa la Dunare si nave de la un capat la altul!!!
Viata lunga, trafic intens si apa la Dunare! Pentru ca fara apa la Dunare si navigatie pe Dunare, acest Canal nu are viitor! Asta pentru viitorii guvernanti… sa stie ca daca nu se ingrijesc de Dunare, nici Canalul nu le va mai aduce venituri, asa cum speram eu, ca si cel de la Suez.

CV: Haideti sa va spun ceva. Din basoreliefurile astea trei, unul e facut de Pavel, de autor (ei au fost obligati sa le faca pentru ca altfel nu li se aproba lucrarea), celalalt este facut de Viorel Pater, sculptor-butafor la Teatrul National Bucuresti, si al treilea a fost facut de un sculptor grec, Iorgos Iliopoulos. L-am sunat si l-am intrebat: „Domnul Iorgos, stiti ceva? Sunteti artist, nu? Si ati facut o opera de arta (era cea dinspre vest). Stiti ca vi s-a furat opera?” Iorgos: „Cum adica mi s-a furat opera?”. Eu: „Basorelieful pe care l-ati facut la Straja, vi s-a furat.” Iorgos Iliopoulos: „Cum sa se fure? Avea 15 tone !!!”. Eu: „Da, cele 15 tone au fost furate. Cum va simtiti?” Iorgos: „Dar nu exista! Cum se poate sa se intample asa ceva? Pentru noi, poporul grec, orice piatra care este daltuita sau orice opera de arta, indiferent daca ne place sau nu ne place, este sfanta, nu se atinge nimeni de ea! Cum sa se fure?”. Eu: „Pai era opera comunista”. Iorgos: „Pai era, era un moment din perioada de lucru la Canal. N-avea nicio legatura cu comunismul, era viata, era ca o fotografie, era ce s-a intamplat”… a ramas blocat. „Dar nu se poate, nu era o statuie de 2 cm, era ditamai monstrul”. Apoi, zice Iorgos: „Hai sa-i dam in judecata!” Eu: „Pe cine sa dati in judecata?”. Iorgos, dupa o pauza de gandire: „Dar Canalul mai e? ”. Eu: „Canalul mai e!”

AS: Cu macaraua l-au scos, l-au extras.

CV: Sus au spart bordurile acelea din beton.

AS: Da, dar asta de aici din fata, au luat-o meseriasii.

CV: Dar stiti ca jos, aici, erau niste litere, scris mesajul acela, sa-si aminteasca noua generatie de munca pe care am facut-o noi, asa, si el era facut tot din litere de bronz, ele au fost primele care au disparut.

August , 2017

Scenariul si regia : Corina Voicu
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Imagine : Alex Andries
Art Editing : Nicu Pojaru
Producator : Corina Voicu