Zeci de personalitati ale vietii cultural-artistice ale Bucurestilor au tinut sa fie prezente la inaugurarea noului spatiu al Galeriei SENSO, situat pe Calea Victoriei nr. 12C (colt cu Lipscani), la etajul 1.
Cu aceasta ocazie a avut loc vernisajul expozitiei colective „TIME TO BLOOM”, cu lucrari ale unora dintre artistii care au expus si in trecut la Galeria de Arta SENSO: Dan Bancila, Radu Dumitru, Mihai Topescu, Daniela Fainis sau Raluca Buzura, Alina Bancila si Maria Filipescu, cu Bijuterie Contemporana.
Expozitia va ramane deschisa pana pe 5 aprilie 2019.
Programul de vizitare a Galeriei SENSO: luni – duminca: orele 12.00 – 20.00.
Evenimentul a fost sustinut de FILDAS Art si Catena, prin Programul CATENA pentru ARTA si a fost prezentat de Doina Pauleanu, Doctor in Istoria Artei, critic de arta si director al Muzeului de Arta Constanta.
„Ma bucura foarte mult sa vad numarul mare de oaspeti pe care ii are galeria inca din prima seara a existentei sale, sunt foarte fericita ca acest spatiu, atat de frumos, este inaugurat astazi si felicit echipa pentru implicare si efortul deosebit depus pentru a crea acest loc special, cu o atmosfera unica” – a spus Anca Vlad, Presedinta Fundatiei FILDAS Art. „Va invit sa admirati si mobilierul realizat de o companie romaneasca 100% care a inteles exact ceea ce ne-am dorit: sa punem in valoare artele focului, pe artistii ceramisti, pe aceia care lucreaza cu atata delicatete cu sticla si portelanul…. Avem si o zona de expunere pentru pictura – Regina Artelor, care va ramane alaturi de noi. Si, asteptam si propunerile si ideile dumneavoastra pentru a merge inainte si a aduce arta mai aproape de oameni. Si, as dori sa anunt o noua campanie pe care o vom lansa curand: Tu, ce pui pe perete?… ”.
La eveniment au fost prezenti artistii vizuali Corneliu Vasilescu, Catalin Hrimiuc, Edith Torony, Vladimir Cioroiu, Lucian Butucariu, Dinu Campeanu, Adrian Buga, Brandusa Ungurasu, Raluca Buzura, Maria Filipescu, Alina Bancila, Marian Nacu, dar si regizorul Cristian Mungiu, scriitorul Andrei Dirlau, Georgiana Pogonaru, Consul onorific al Rep. Islanda la Bucuresti, Andreea Paul (Presedinte INACO), Maria Stoian (Presedinte ANTREC) s.a.
De remarcat faptul ca, in ultimii ani, la fosta locatie a Galeriei SENSO din Bulevardul Unirii, au avut loc peste 50 de evenimente – expozitii de pictura, grafica, sculptura, fotografie si de bijuterie contemporana de autor, lansari de carte si albume de arta.
„Suntem impreuna intr-o seara frumoasa de martie, pentru a inaugura un nou spatiu cultural expozitional situat in inima Bucurestilor, pe o artera care inchide cinci ani de activitate a galeriei Senso aflata pana acum intr-un alt spatiu expozitional” – a spus Dr. Doina Pauleanu. „Au fost 54 multe expozitii de autor si de evenimente intr-un spatiu pentru artistii emergenti si consacrati, un spatiu care sa consacre la randul sau si am reusit. Aceasta este o galerie eminamente particulara sponsorizata de Fundatia Fildas Art prin Programul Catena pentru arta, si datorata iubirii pentru arta si cultura a doamnei Anca Vlad, un Mecena al Artelor care ne ofera un nou cadru, un alt loc, un nou vesmant. Ne aflam pe o artera care a devenit mai tarziu calea triumfala a Romaniei, a starii de fapt, a culturii, a economiei, a mondenitatii unei vieti extraordinare pe care lumea a trait-o aici, cu restaurante, cafenele, teatre, muzee si sali de expozitii, asa cum gaseai doar la Paris si unde de acum, va exista spatiul de expunere si consacrare al galeriei Senso. Cred ca va avea succesul exemplar pe care si-l doreste si il merita, pentru ca este creata cu dragoste si daruire, avand toate premisele unul loc care va prelungi oferta noastra culturala si o echipa deschisa fata de tot ce inseamna valoare si prospectiune in domeniu. Am certitudinea ca aceasta galerie care ne aseaza ca intr-o vitrina, va polariza un public mai vast si mai numeros”.
Despre galeria SENSO
”Galeria Senso incearca sa sensibilizeze societatea romaneasca in raport cu actul artistic, sa-i propuna, in flux neabatut, repere necunoscute, recunoscute sau pe cale de afirmare, sa sporeasca vizibilitatea discursurilor artistice, sa medieze noi cai de comunicare, sa devina loc de consacrare si reper de neocolit in campul artei contemporane romanesti. Proiect in evolutie, dedicat conceptelor, ideilor si modalitatilor de reprezentare ale actualitati artistice, cu grad inalt de relevanta sau doar cu aspect explorator, activitatea galeriei propune vizitatorilor sai sensuri complexe de alcatuire si lectura a imaginii, pentru a fi, in continuare, dar cu alta vizibilitate, o platforma de neocolit intre public si arta contemporana. Cu noul sediu situat intr-o zona de maxim interes si vizibilitate urbana, pe care doreste sa le diversifice prin oferta sa culturala, Galeria de Arta Senso este un spatiu privat destinat prezentarii, experimentului, confruntarii, discursului teoretic, stimularii si promovarii artei contemporane. In spatiile reorganizate pentru a alcatui un ambient modern si atractiv, Fundatia Fildas Art isi propune, prin programul Catena pentru arta, stimularea calitatatii, creativitatii, originalitatii, noutatii, relevantei estetice; vor fi expuse si oferite spre achizitionare lucrari ale artistilor consacrati, dar si a celor tineri, indiferent de domeniul artelor vizuale in care activeaza; reprezentantii galeriei vor fi implicati, ca si pana acum, in afirmarea artei recente si vor incerca sa contribuie la impunerea valorilor, la stimularea colectionismului, la sporirea dinamismului pietei de arta din capitala. Galeria SENSO va continua sa impuna, drept conditie de selectie si promovare, calitatea si autenticitatea expresiei artistice; de aici rezulta rostul ei prospectiv, dar si calitatea formativa, stiut fiind ca in intelegerea si acceptarea artei actuale sunt necesare acomodarea, informarea, initierea, empatia, lipsa prejudecatilor, absenta oricarei forme de radicalism doctrinar” – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta.
„Aducem arta mai aproape de tine – este deviza galeriei noastre, in numele careia ne-am propus sa facem o selectie cat mai reprezentativa de autori si opere. Expozitiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru arta – prin care speram sa se manifeste, autentic si original, o vocatie culturala asumata! Vom continua sa organizam si in 2019, cu acelasi succes evenimente de referinta in peisajul cultural al Bucurestilor” – Galeria de Arta SENSO, Bucuresti