Noua stagiune de anul acesta, inaugurată după ieșirea din îndelungata izolare, are un nume cum altfel, poetic. Nopți de vară sus pe teatru! Mă gândesc la Visul unei nopți de vară, pentru că și piesa inaugurală e tot un vis și o iubire. Vis de septembrie, e adevărat, dar fiind o poveste de iubire, o primim cu brațele deschise și vara.
Frumos e la Veneția, frumos e și pe Amfiteatru la TNB!
Abia așteptau să se întoarcă pe scenă după atâtea luni departe de public! Oana Pellea și Mircea Rusu, protagoniștii poveștii adaptate după texte de Teodor Mazilu, în regia Marianei Cămărășan, n-au stat deloc pe gânduri și au dat startul noii stagiuni de vară.
Nu stați nici voi pe gânduri, pentru că noile condiții de distanțare obligă la un număr mai mic de spectatori în sală. Și să nu credeți că scăpați de mască! Altfel, teatrul în aer liber adaugă experienței un plus de farmec. Cerul nopții, lumina lunii, zgomotul orașului, senzația răcoroasă și plăcută de a te bucura timp de o oră de o poveste nouă sau veche și bineînțeles, de actorii care cântă și dansează pentru tine!
De ce Veneția, de ce septembrie?
Dacă avem un El și o Ea, e clar că e o poveste de iubire. Și pentru ca să ne și gândim la ce am văzut, nu e clar dacă e vis sau realitate. Dacă e amintire sau proiecție. Nici nu contează.
Important e că cei doi actori, Oana Pellea și Mircea Rusu ne conving că iubirea merită. Oricând, dar mai ales când se aude bătaia ceasului și știm că visul se va destrăma. Să ne-o amintim, dacă am fost norocoși să ne apropiem de ea, sau să ne-o dorim dacă mai e timp. Am iubit, am suferit, am pierdut? Am tânjit după iubire? Păstrăm vie aspirația către iubire? Suntem disperați după iubire? Dacă nu după iubire, atunci după ce alergăm? Reflecții târzii într-o seară de vară când o melodie duioasă ne poartă departe de realitate.
O poartă e și teatrul, intimitatea și joaca la care suntem părtași. Ca și cum am privi cu ochii deschiși un vis din care ne trezim cu dorința de a fi în altă parte.
Piesa ne invită să reflectăm și la Veneția. De ce ea, dintre toate, e o asemenea splendoare? De ce e ea decorul marii iubiri? Și de ce e frumos doar în septembrie la Veneția? Sigur e frumos și primăvara. Dar toamna?
Teatru antidepresiv și tonic pentru o viață mai bună
Ce ne făceam în izolare fără artă, ne-am întrebat poate în intimitatea căsuțelor noastre? Cum am fi depășit această perioadă fără filme, cărți, muzică? Nu știm. Dar putem mulțumi cerurilor în fiecare zi că am rămas în izolare nu singuri, ci într-o companie selectă.
Dacă păstrăm vii aceste pasiuni și le cultivăm cu îndârjire chiar, viața noastră poate fi mai bogată, mai frumoasă. Și nu doar atât. Toate aceste comori adunate în sufletul nostru ne îmbie să vedem mereu și frumosul din lume, nu doar suferința și răul. Cum e și faptul că ne putem bucura de teatru o vară întreagă!
Să facem un efort și să rămânem într-o relație de iubire cu viața, cu lumea, cu arta. Să tânjim precum protagoniștii poveștii după puțină fericire. Un grăunte de frumos, o sămânță de speranță, o lacrimă de bucurie sau pentru c-am râs prea mult. Orice lumină e de ajutor în bezna incertitudinii și a îngrijorării!
Text: Mihaela Moldoveanu
