In cadrul calendarului sezonului România-Franța 2019, Muzeul Național de Artă al României anunță deschiderea expoziției „Singulière Icônes Roumaines. De l’ignorance a l’éloge” la Musée de Fourvière (Lyon, Franța în perioada 19 ianuarie - 5 martie.
Muzeul din Fourvière va fi gazda unei selecții de 30 de icoane pe lemn și pe sticlă din colecția Muzeului Național de Artă al României, iar vizitatorii criptei Bazilicii Notre-Dame din Fourvière vor putea descoperi universul icoanei românești prin intermediul unor valoroase exemplare din secolele XVII-XIX, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Expoziția este concepută ca un parcurs ce permite familiarizarea cu un gen mai puțin cunoscut publicului francez și căruia îi aduce în acest fel un adevărat elogiu.
Răspunzând nevoilor de devoțiune din lumea rurală, icoanele pe sticlă realizate de meșteri țărani au devenit între timp emblematice pentru cultura populară și tradițiile din România. Căutate de colecționari și apreciate ca sursă de inspirație pentru arta românească modernă, ele oferă prilejul unei originale explorări a istoriei României și a ortoxiei sale. Expoziția organizată de Muzeul Național de Artă al României împreună cu partenerii săi, valorifică implicit temele abordate în cadrul Sezonului. Proiectul contribuie la actualizarea imaginii și a percepției celor două popoare unul față de celălalt, precum și la întărirea legăturilor culturale și a cooperării dintre cele două țări, așa cum o indică și direcția generală a programului.
Născut dintr-o voință politică comună celor două state, manifestată la cel mai înalt nivel, Sezonul România-Franța 2019 se desfășoară în paralel cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, și coincide cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al nașterii României moderne, și respectiv sfârșitul primului Război Mondial. Sezonul România-Franța a debutat în noiembrie 2018 și se va finaliza în iulie 2019.
Expoziția „Singulière Icônes Roumaines. De l’ignorance a l’éloge”
Periaoda: 19 ianuarie – 5 martie 2019
Musée de Fourvière (Lyon, Franța)
Program de vizitare: luni – duminică, orele 10.00 -18.00
Senso Arte este Partener Media al Muzeul Național de Artă al României.