INTERVIU cu doamna CONF. DR. PAULINA POPOIU, DIRECTOR GENERAL AL MUZEULUI NATIONAL AL SATULUI DIMITRIE GUSTI
C.V: Care este lucrul cel mai important lucru prin care l-ati defini pe sculptorul Pavel Bucur?
P.P: Este extrem de important sa readuci tot timpul in atentia publicului aceasta figura emblematica a culturii romanesti, mai ales in aceste vremuri in care valoarea se cere reevaluata, in care amintirea unor oameni cum este sculptorul Pavel Bucur poate sa ne serveasca drept model.
L-am cunoscut pe Pavel si am fost aproape colegi de generatie la vechiul Institul „Nicolae Grigorescu”, astazi Universitatea Nationala de Arte…. in vremurile acelea cand lucrurile erau putin mai complicate in viata noastra, cand totul era urmarit si dozat foarte bine, mai ales pentru artisti. Eu faceam Facultatea de Istoria Artei. Mai ales in zona aceasta lucrurile trebuiau foarte bine gandite si uneori cu prudenta. Pe Pavel Bucur l-am cunoscut mai bine dupa ce am venit la Muzeul Satului si dupa ce am preluat functia de Director General, pentru ca, in acelasi timp o cunosc pe Sanda Bucur, sotia lui, artista si ea , o femeie care l-a sustinut tot timpul, l-a sprijinit tot timpul. Este dificil sa fii nevasta unui artist, fiind tu insati artista. Dar barbatii artisti sunt un pic mai dificili. Pavel Bucur insa, din cate mi-l amintesc eu, era un bonom, era o persoana extrem de calma, intr-un fel atipic artistului pe care-l stim din clisee diferite. Era un tip de o creativitate deosebita, un om care a lucrat si a vazut forma in foarte si diverse materiale. A lucrat si in lemn, a lucrat si in marmura. A lucrat in materiale diverse si mai ales gandul Inaripat a fost cel pe care si l-a pus in opera.
Eu il asociez intotdeauna pe Pavel Bucur intr-un fel cu maiastrele lui Brancusi.
Dar e altceva Pavel Bucur, este de o forta cu totul speciala si este un pictor monumentalist cum foarte putini si rar avem. Ce imi vine mie in minte nu este atat opera lui Pavel Bucur, care este cunoscuta, care se afla deja clasicizata, ci este mai ales omul Pavel Bucur pe care mi-l amintesc ca un vrajitor alb, bonom, calm, extrem de primitor in atelierul lui… cam asta imi amintesc despre Pavel Bucur… si nu foarte vorbaret, un om interiorizat… Intr-un fel este normal, artistul este cel care traieste intr-o altfel de lume decat traim noi, cei obisnuiti. Pavel Bucur nu facea exceptie, era probabil tot timpul intr-un proces de creatie.
Fara legatura …. mi-am adus acum aminte de o intalnire de-a mea cu Nichita Stanescu, pe cand eram studenta si care era cu totul altfel, era ca un vulcan care arunca afara versuri. Pavel Bucur era exact artistul care interioriza totul si care, dupa aceea, in lucrari monumentale isi punea gandurile.
A fost speciala in viata mea, intalnirea cu acest artist mare.
Bineinteles ca nu poti sa treci de Pavel Bucur decat amintindu-ti si de Monumentul de la Straja, monumentul dedicat tineretului. Ce se poate spune despre un artist postum sunt aceste ganduri bune. Uneori iti dai seama ca esti in imposibilitatea de a-ti aminti altceva decat spiritul acelui om. Eu imi amintesc si parca asta ar fi emblema pe care as pune-o lui Pavel Bucur: acest om minunat care tacea. Care tacea, dar care crea foarte mult. Cam asta a fost pentru mine Pavel Bucur si cam asta a fost intalnirea cu el. scurta intalnirea din pacate!
C.V: Bine ca a fost… din fericire!…
Dumneavoastra gestionati aici, administrati, iubiti, creati un tezaur, un patrimoniu… ce se intampla in sufletul dumneavostra, ca specialist.. atunci cand va dispare un obiect din acest tezaur? O casa taraneasca sau o casa de patrimoniu? Sa zicem ca, peste noapte, cineva ar fura-o, ar lua foc…
P.P: Nu ma intrebati un lucru pe care sa nu-l fi simtit deja. Pentru ca, dupa cum stiti, Muzeul Satului a avut multe probleme, eu insami am revenit aici ca director general, dupa un incendiu. Asa ca, a fost acel incendiu din 2002, cand chiar au disparut cateva case din Bucovina si care au fost reconstituite si refacute. Ma gandesc acum chiar la Cherhana Jurilovca, care este din Dobrogea, adusa pe malul lacului si care a disparut complet, a ars complet. Am avut o intreaga problema de facut cercetare in Dobrogea si n-am mai gasit un asemenea monument, a trebuit sa-l reconstituim.
… Ce simti este foarte greu de spus. As asocia cu pierderea unui om drag. Aici nu sunt doar case, nu sunt doar monumente sau doar obiecte, aici sunt vieti de oameni, din vremuri foarte grele. Din 1947 pentru muzeu, viata nu a fost foarte usoara, tocmai pentru ca este un muzeu cu tehnologie, tocmai pentru ca era o creatie a scolii sociologice de la Bucuresti in perioada celor doua razboaie mondiale, din plina burghezie. Penru mine, casele din jurul nostru, obiectele din colectii sunt documente, sunt obiecte unicat pe care nu le mai gasesti acum in satele din Romania, sunt niste creatii cu totul si cu totul speciale ale unor gandiri comune, comune in sensul de colectivitate, dar dincolo de asta ele inseamna si aproape un secol de activitate, de vieti care s-au dedicat acestui muzeu, de oameni care l-au gandit… Avem o zi a ctitorilor, ziua de 17 mai, ziua in care ne gandim la Dimitrie Gusti, la Victor Ion Popa, la scoala sociologica de la Bucuresti cu tot ce inseamna Lena Constante, ca sa vorbesc si de o artista care a ramas in colectiile noastre cu foarte frumoase opere de arta, dedicate muzeului. Ma gandesc la Iuliana Dancu, de asemenea, care ne-a lasat acuarele superbe… deci pentru mine aceste obiecte inseamna oameni in primul rand si cei care au trait acolo. Din pacate casele din partea veche a muzeului sunt putin personalizate. Acum am inceput o cercetare sa vedem cine a trait in aceste case? Care sunt familiile care au fost acolo? Cum se numeau ei, cum aratau ei?
C.V: …De fapt fiecare casa spune o poveste.. nu este vorba de un obiect care are o arhitectura, fiecare casa are de fapt povestea multor oameni care fie au lucrat la ea, fie au trait in ea. Uman, ati simtit vreodata furie sau neputinta, din cauza faptului ca a disparut un obiect valoros aici, in Muzeul Satului, si nu ati putut sa-l inlocuiti?
P.P: Pe de-o parte da, am simtit aceasta furie chiar atunci, la incendiu si la incendiul din ’98 si cand au fost furate din Muzeu, tot in perioada de dupa 90, icoanele imparatesti de la Biserica Dragomiresti. Sigur ca am simtit furie si neputinta, dar vreau sa va spun ca asta simpt aproape in fiecare zi pentru ca sunt multe lucruri pe care vrei sa le faci si nu poti sa le faci. Nu poti pentru ca in spatele neputintei noastre stau alti oameni, din pacate nu cei de care trebuie sa ne amintim. Deci furie si neputinta ca nu poti sa ocrotesti ceva sau sa nu poti sa faci ceva, va asigur ca si Pavel Bucur a avut asemenea momente, cand a vrut sa faca ceva si n-a putut.
C.V: E si situatia de acum, cand s-au furat basoreliefurile..
P.P: De aceea l-am amintit pentru ca, din pacate suntem intr-un moment in care valorile parca nu mai au niciun fel de valoare, suntem intr-un moment in care nu ne dam seama ca suntem intr-o cadere libera. Nu ne raportam la acesti oameni care au creat, care au ridicat tara, care au fost ambasadori culturali de foarte multe ori. Avem aceasta atitudine de a ne trage de picioare unii pe altii si de a nu ne respecta valorile. De asta a si plecat Brancusi, de asta nici Mircea Eliade nu a stat in tara. Uneori sunt oripilata cand aud tineri care spun ca ”Eminescu? A, Eminescu a murit bolnav, a fost un bolnav mintal si atat”. Eminescu inseamna toata cultura romaneasca si tot sufletul romanesc.
Cand noi o sa constientizam ca a fi in Europa inseamna a fi roman, atunci o sa avem nevoie de acesti oameni. O sa avem nevoie de Pavel Bucur, o sa avem nevoie de Brancusi, pe care din pacate oamenii nu-l cunosc , ca daca l-ar cunoaste nu ar mai scrijeli pe Coloana Infinitului si nici pe Masa tacerii nimic. Avem nevoie de educatie in sensul acesta, a culturii. Nu stiu cand o s-o facem, pentru ca daca cultura ramane tot timpul la „si altele”, nu avem nicio sansa. Educatia nu inseamna numai invatamant. Educatia inseamna invatamant despre.
Ce se intampla cu monumentul de la Straja, ce se intampla cu monumentul lui Brancusi si ce se intampla cu multe din muzeele noastre, defineste acest moment de pierdere a valorii. Eu sper ca e doar un moment si ca vom trece peste el. Multi oameni si din generatia mea, dar si din generatii mai tinere, vor intelege ca trebuie aparat ceva care ne va reprezenta in viitor in aceasta Europa, care va trebui sa fie o Europa a valorilor.
Eram chiar bucuroasa cand am fost invitata la celebrarea celor 10 ani de cand suntem in Uniunea Europeana, eram bucuroasa de ideea lui Jean Claude Drunker de a redeveni francofoni pentru ca, aici la noi, cultura noastra( si ma refer si la perioada interbelica), noi suntem influentati foarte mult de cultura franceza. E foarte bine ca ne-am amintit in sfarsit ca suntem dintr-o arie culturala clara si europeana. Pavel Bucur acolo se incadreaza, in aceasta arie a marilor artisti europeni. Alaturi de Brancusi, in mod sigur. Alaturi de marii artisti cu care, din pacate, noi ne mandrim abia dupa ce se mandreste Occidentul. Speram cu Pavel Bucur sa nu se intample asa ceva. Speram sa ne aducem aminte noi ca este al nostru. Noi nu stim ce reprezentam, nu stim cat de sus putem sa ne tinem fruntea in fata culturii occidentale.
C.V: Si nu este singurul, care din pacate sunt putini cunoscuti in Romania.
P.P: Ne-am pierdut in toata nebunia asta a certurilor si a barfelor si a marketingului violent. Am uitat ca nu totul se vinde. Si la muzee vorbim foarte mult de antreprenoriat. Dar cultura nu este neaparat antreprenoriala, pentru ca ea reprezinta altceva decat bani. Se pot scoate bani si din cultura, si
Muzeul Satului este o dovada, dar daca ne gandim numai la asta, atunci inseamna ca am pierdut scopul principal al culturii. Si din pacate exista aceasta tendinta.
Pavel Bucur, operele lui, nu inseamna valoare nominala, inseamna gandurile , sentimentele si creatia pe care el a inmagazinat-o in aceste opere. Si ce a vrut sa ne spuna cu ele… si ce ne spune in acest moment cand el nu ne mai poate vorbi.
Ce spun specialistii si care este povestea completa si dramatica a Monumentului Inaripat de la Straja, veti afla in curand intr-un nou film. O productie Sensoarte si Fildas Art, prin programul Catena pentru Arta.
Scenariul si regia : Corina Voicu
Imagine : Alex Andries
Art Editing : Stanislav Pescu
Producator : Corina Voicu
