Expozitia Dupa zercsi

Expozitia Dupa zercsi reuneste fotografii ale unor obiecte create in-situ si o serie de picturi, sculpturi si litografii ce reprezinta viziunea mea asupra obiectelor respective. Acest material pluristratificat contribuie la continuarea procesului de creatie si de intelegere a noțiunii de imitatie in practica artistica. Interesul principal rezida in niste naratiuni partiale si fragmentate ce dezvaluie fascinatia mea pentru dihotomii: iluzie versus realitate, artificiu versus natura. Mediul nostru inconjurator ca outer skin. Natura schimbatoare a perceptiei.

Initial urmaresc miscarea unei materii moarte in continua nastere: reziduurile – resturile de zi cu zi, obiectele folosite sau nedorite. Manualitatea si elementul natural au o mare importanta in acest proces de creatie. Impun limbajului plastic un tratament codificat, un montaj comportamental care contine gesturile cotidiene, devenite ritualuri si acte reflexive. Toate aceste ramasite ale zilei dau nastere unor forme antropomorfe repetitive, unor monstri, pe care apoi ii utilizez ca suport obiectual pentru picturi, gravuri si sculpturi: zercsii. Un zaerc este format din haina mea sau a unei persoane apropiate, burdusita cu resturile menajere pe care le colectez din 2012. Zercsii sunt dezmembrari (sugerand fragmente de corp: picioare, brate), ei fiind foarte asemanatori, fara individualitate sau identitate.

Dupa zercsi este o multipla inscenare a propriilor fantasme si a fantomelor istoriei picturii. O scena este un spatiu in care actorii sunt investiti cu puteri aproape samanice, continuand sa fie, totusi, masinarii iluzorii. Tot astfel, galeria de arta este o scena, picturile sunt o alta scena, in spatele picturilor regasindu-se o scena-sursa, cea nevazuta, a zercsilor care stau la originea picturilor, supusi transformarii si disparitiei inerente tuturor lucrurilor.

Maia Stefana Oprea (www.maiaoprea.ro) este artist plastic, masterand in pictura la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti.

Dan Oprea este artist vizual, cadru militar si student la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, sectia Fotografie si Videoprocesarea Computerizata a Imaginii.

Galeria de arta contemporana SIGNUM este un proiect artistic dintr-o lunga serie de initiative de sustinere a artei intreprinse de Academia de Studii Economice din Bucuresti, de-a lungul primului sau secol de existenta. Deschisa intr-un remarcabil spatiu de expunere la parterul cladirii Facultatii de Cibernetica, din Calea Dorobantilor nr. 13-15 si avand un profil axat pe arta abstracta si conceptuala, Galeria va gazdui expozitii de pictura, grafica, sculptura, instalatie, fotografie si video, precum si alte evenimente conexe.

Partenerii media ai Galeriei SIGNUM sunt: Arhimania, Art Out, Artindex, ArtWe, Ceasca de Cultura, docuArt, exclusivNEWS, gratuitor, Igloo, Modernism, Orasulm.eu, Revista Bulevard, Senso Arte, TV CITY, Vernisaje.ro, VIP – Voluntari pentru Idei si Proiecte, VreauArta.ro.