EGO SUM OVIDIUS – spectacolul – eveniment al sfarsitului de an organizat de Fundatia FILDAS ART, prin Programul CATENA pentru ARTA

Numeroase personalitati ale vietii cultural-artistice, actori, regizori de teatru si film (printre care Cristian Mungiu si Catalin Mitulescu), directori de teatre, artisti plastici, oficiali ai Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerului Afacerilor Externe si ai altor institutii culturale, directori ai unor organizatii de arta si cultura, critici de arta, critici de teatru, oameni de afaceri, reprezentanti mass-media au fost prezenti la unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale finalului de an. De asemenea, au participat si membri ai echipelor Fildas si Catena, al caror presedinte este Anca Vlad, precum si membri ai Tonica Group si Senso TV.

Gazduit de spatiul multicultural al Palatului Bragadiru, evenimentul OVIDIUS, care a celebrat implinirea a 2000 de ani de la moartea autorului Ponticelor, a cuprins mai multe momente speciale, exclusiviste, unice, veritabile repere pentru peisajul cultural romanesc si nu numai:

• premiera nationala a spectacolului de teatru „EGO SUM OVIDIUS”, de Ana – Maria Nistor, in regia lui Alex Nagy, cu actorii Cristian Iacob si Marius Bodochi in rolurile principale;
• expozitia internationala de grafica, in memoria poetului exilat la Pontus Euxinus, prezentata de Muzeul de Arta din Constanta;
• recitalul de harpa sustinut de Roxana Moisanu (Opera Nationala Romana) care i-a invitat pe distinsii oaspeti sa calatoreasca prin „lumea romantica si controversata a poeziei maestrilor liricii antice: Horatiu, Virgiliu, Ovidiu”.

Orice natiune, orice comunitate are nevoie de elemente pregnante de identificare – spunea Dr. Doina Pauleanu, istoric si critic de arta, director al Muzeului de Arta din Constanta. La nivel national (…), exilul marelui poet la Tomis reprezinta o tema majora a discursului identitar, cu larga deschidere europeana, la care s-a facut in general recurs pe trei paliere: socio-cultural, politic si administrativ. Poetul, care si-a castigat drept de cetate in epoca de aur a literaturii latine, in care traiesc si creeaza Virgiliu, Horatiu, Propertiu, Tibul, evocat in scrierile cronicarilor din secolele XVII-XVIII, este <>.

Remarcabila a fost expozitia de arta cu lucrarile unor artisti consacrati din tarile ce au reconstituit „Drumul exilului” poetului latin Publius Ovidius Naso, organizata anul acesta de Muzeul de Arta din Constanta in parteneriat cu Institutul Cultural Roman si cu sprijinul financiar al Fundatiei Fildas Art prin programul Catena pentru Arta. Expozitia a surprins momente din viata poetului alungat, poposind in orasele cheie care au marcat destinul acestuia: Sulmona (Sulmo), locul nasterii poetului, Roma, Brindisi (anticul Brundisium, Palazzo Granafei Nervegna), Corint (Koryntos, Galeriile de Arta), Nessebar (Mesembria, Galeriile de Arta), Balcic (Dionysopolis, Centrul Cultural Palatul), Mangalia (Callatis, Casa de Cultura) si Constanta (Tomis, Muzeul de Arta). Marele poet latin Publius Ovidius Naso a fost considerat, alaturi de Horatiu si de Virgiliu, unul dintre clasicii literaturii latine. Nascut la Sulmona, in Italia, Ovidiu a murit la Tomis, Constanta de astazi, dupa un exil hotarat de imparatul Augustus, care a durat peste opt ani.

EGO SUM OVIDIUS – un spectacol-eveniment, realizat de o echipa artistica si de productie excelenta. Montata in premiera absoluta, piesa Anei Maria Nistor este un omagiu adus poetului de la Malul Marii Negre, Bimilenarul OVIDIUS fiind celebrat cu concursul unor foarte talentati actori – Alexandru Nagy, regizor.

Din distributia spectacolului „EGO SUM OVIDIUS” au facut parte Cristian Iacob (Publius Ovidius Naso), Marius Bodochi (Caesar Octavianus Augustus), Carmen Ionescu (Livia), Meda Victor (Iulia), Ioana Barbu (Corrina), Ionut Grama (Caius Maeccena), Radu Micu (Messala), Eduard Carlan, Paul Radu, Andrei Bibire, Constantin Miluta Rotaru.

Muzica, special compusa pentru acest spectacol, a fost semnata de compozitorul Stefan Elefteriu, miscarea scenica si coregrafia de Andreea Duta, scenografia (recuzita scena si costum) de Madalina Mocanu, iar costumele de Angela Smoaca Uhlov. Producatorul spectacolului este TONICA Group pentru Fildas Art prin programul Catena pentru Arta, iar producator general este Corina Voicu, cea care semneaza si designul scenografic si de costum si al carei argument este edificator:

Cu totii ne transpun in culisele unui imperiu si a unei lumi care, de 2000 de ani, a ramas uimitor de neschimbata in esenta ei profund umana, sociala si politica. Cutremurator de actual si repetitiv, pe parcursul celor doua mii de ani care s-au scurs de la moartea poetului Ovidiu, mesajul dramaturgului este surprinzator si deschis. La final veti dori, cu siguranta, sa cunoasteti mai mult din scrierile lui Publius Ovidius Naso, cel mai mare poet romantic al antichitatii, relegat la Tomis si aruncat in drama unui permanent – De ce?…

Sponsori: CATENA, FILDAS ART, CATENA pentru ARTA
Parteneri media: Senso Arte, TONICA