Gala Laureatilor Editiei a XXVII-a (2017) Catena, sponsor al premiului de interpetare, sectiunea Pian!
Luni, 27 martie 2017, de la orele 20.00, Sala Mare a Ateneului Roman din Bucuresti va gazdui Gala laureatilor Concursului de Compozitie si Interpretare Muzicala „Mihail Jora” 2017. Ajuns la a XXVII-a editie, acest concurs sustinut de Societatea Muzicala (Presedinte George Butunoiu) s-a derulat in perioada 11 - 25 martie, la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. S-a adresat tinerilor interpreti si compozitori cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani (respectiv 32 de ani pentru sectiunea Compozitie), dar si absolventilor de liceu, dar care nu au mai castigat premiul I in cadrul Concursului National Mihail Jora. De asemenea, in acest concurs sunt admisi doar concurenti din Romania si Rep. Moldova sau cei care studiaza la universitati din Romania. Incepand cu acest an s-a organizat si Concursul Mihail Jora Lyceum pentru elevii care studiaza in ciclul liceal de profil. Din juriul Concursului au facut parte profesori ai universitatilor de muzica, membri ai Consiliului de Onoare al Concursului, personalitati ale vietii muzicale romanesti si internationale, reprezentanti ai organizatorilor.
In cadrul ceremoniei, publicul va avea ocazia sa-i asculte pe castigatorii premiilor I la sectiunile Canto, Pian, Vioara si Violoncel, precum si lucrarea castigatoare de la sectiunea Compozitie (adaptarea muzicala a doua scene din O noapte furtunoasa), ce va fi interpretata de Ansamblul Profil, dirijat de Alexandru Petrovici.
Societatea Muzicala va organiza anul viitor Turneul Laureatilor Concursului Mihail Jora 2018 pentru castigatorii editiei din acest an. Totdata a stabilit parteneriate cu filarmonici din tara si din Republica Moldova care ofera drept premii speciale laureatilor concerte in stagiunile simfonice sau camerale si va organiza concerte si recitaluri publice si private cu laureatii, atat in tara, cat si in strainatate.
Initiat cu peste un sfert de secol in urma, cu ocazia centenarului nasterii marelui muzician roman de catre Prof.Univ.Dr. Grigore Constantinescu, reputat muzicolog si presedintele Uniunii Criticilor Muzicali Mihail Jora, concursul i-a avut printre laureati, de-a lungul timpului, pe unii dintre cei mai talentati muzicieni romani.
Si in acest an, Catena, prin Programul Catena pentru Arta sustine acest concurs, sponsorizand Premiul acordat la sectiunea Pian. Anul trecut, dintre cei 14 concurenti laureati ai celor patru categorii, tanarul Dimitri Malignan a fost distins cu Premiul I la Sectiunea Pian, premiu oferit prin intermediul CEO-ului Grupului Fildas – Catena. Pe scena Ateneului Dimitri Malignan nepot al lui Henry Malineanu unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzica usoara, de teatru, film si romante,a interpretat lucrari ale compozitorilor George Enescu (Melodie), Frederic Chopin (Studiu) si Robert Schumann (Waldszenen op. 82, piesele 7 si 8). Un merit deosebit al acestui concurs este promovarea tinerilor muzicieni prin oportunitatile pe care le ofera recitalurile si concertele care sunt programate, avandu-i ca solisti, cu institutii prestigioase de profil de la noi din tara– spunea Prof.Univ.Dr. Diana Mos, rectorul Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti.