Bugge Wesseltoft & Friends – Garana 2012

Pianistul, compozitorul si producatorul norvegian Bugge Wasseltoft, faimos pentru fuziunea mai multor genuri de jazz pe care o face si pentru miscarea “New Conceptions of Jazz/ Noi conceptii despre jazz”, a fost prezent la Festivalul International de Jazz de la Garana, impreuna cu noul sau proiect.

‘Sunt foarte mandru de a prezenta acest grup fantastic de prieteni pe care am avut norocul sa-i ascult si cu care am avut onoarea sa lucrez in ultimii 10 ani. Scopul proiectului este de a prezenta o comunitate internationala de muzicieni. Este o combinatie de muzica jazz si electronica, facuta cu respect si fascinatie pentru lumea fiecaruia dintre noi’, a declarat Bugge Wesseltoft.

Bugge Wesseltoft & Friends este un proiect multinational cu o sectiune de trompeta melodica, o sectiune calda de ritm, percutie electronica si compozitii originale ale lui Bugge. Muzica cu adevarat internationala cu influente din peste patru tari. Printre ‘friends’ se numara marele muzician Eric Truffaz si Ilhan Ersahin, primul artist din Turcia care a urcat pe scena de la Garana.

Bugge Wesseltoft / pian, sintetizator
Erik Truffaz / trompeta
Joaquin Claussell / beats & percutie
Ilhan Ersahin
grup de percutie