Artiştii Beatrice Anghelache, Matei Avramescu, Bogdana Contraş, Vlad Iulian Fodor, Antonia Ionescu, Bianca Ioniță, Eugen Vasile Iovan şi Sergiu Moise s-au reunit pentru a fi gazde şi amfitrioni ai expoziției TRANCE- LUCID. Este cel de-al treilea proiect comun al celor opt artişti care expun picturi, câteva sculpturi sau lucrări ambientale.
„Natura este sursa noastră de energie și locul în care putem să respirăm aer curat”
Principalele surse de inspiraţie ale tinerilor artişti care expun la Galeria ORIZONT au fost mediul citadin, ambientul cotidian şi însăşi natura cu elementele vitale ale existenței şi „contactul cu pământul, cu apa, vegetația și lumina solară” care ne dezvoltă armonios şi la care, din păcate, omul are din ce în ce mai rar acces. Pe simeze regăsim lucrări care surprind „traficul infernal” (pentru noi) din Bucureşti, dar pentru artista Bianca Ioniţă reprezintă „luminile” acestuia: deşi ne dorim să evadăm din cotidian, ajungem să ne găsim alinarea în el. Locuitorul marilor oraşe s-a adaptat însă mediului citadin, creându-şi noi repere şi un nou tip de estetică a construcțiilor din sticlă, a vitrinelor, a felinarelor şi reclamelor luminoase, dar şi a caroseriilor,parbrizelor și farurilor de mașini.
Bogdana Contras şi Antonia Ionescu au reuşit să evadeze din „jungla urbană” a Capitalei, lăsându-se inspirate de natură în cel mai pur şi profund mod.
„Poetica străzii este creată de vraja luminii artificiale a nopților din oraș” – ne transmit cei opt artişti, la unison. „În timp ce lumina soarelui este diafană și translucidă, lumina artificială este stridentă și colorată, orbitoare, halucinantă. Natura este statică, persistentă și ne oferă liniște, calm, iar orașul este dinamic, spectaculos, agitat și în continuă transformare”.
Expoziția TRANCE – LUCID poate fi vizitată în perioada 16 – 29 mai 2022 la Galeria Orizont din Bucureşti, între orele 14 – 18.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Oana Georgescu