Expozitia Stefan Caltia. Obiecte graitoare se bazeaza pe un concept unic, care prezinta legatura dintre obiectele adunate de artist si creatia sa artistica. Expozitia este deschisa la Muzeul Colectiilor de Arta in perioada 20 mai - 20 septembrie 2017. In aceasta perioada in cadrul expozitiei se va desfasura un program de concerte, conferinte, ateliere pentru copii, intalniri cu Stefan Caltia, activitati menite sa puna in valoare opera artistului si sa sugereze etape ale procesului sau de creatie.
Expozitia Stefan Caltia. Obiecte graitoare reuneste, alaturi de o selectie de lucrari de pictura, grafica si carti-obiect realizate de Stefan Caltia, ceramica traditionala, sticla, instrumente muzicale si obiecte colectionate de artist de-a lungul timpului, care faciliteaza patrunderea in intimitatea procesului de creatie. De asemenea, in timp ce vizitam expozitia, ne putem bucura de povestile spuse de artist printr-o serie de inregistrari audio disponibile prin aplicatia de mobil izi.TRAVEL, care creioneaza sonor povestea obiectelor si a lucrarilor de arta din perspectiva artistului.
Dupa cum se stie, Stefan Caltia nu este doar un pictor cunoscut, ci si un om care contribuie, alaturi de familia sa, la pastrarea valorilor culturale mostenite, a legaturii cu trecutul, cu locul sau: Sona, langa Fagaras. Acesta este un loc plin de povesti si de caldura, unde artistul revine cu bucurie, la care se gandeste mereu, pe care doreste sa-l faca cunoscut, cu toata zestrea sa culturala si vechile traditii.
Sursele obiectelor adunate de Stefan Caltia sunt foarte diverse, insa toate vorbesc despre firesc, materialitate, culoare, lumina, forma si frumos. Ele reflecta peisajul, mentalitatea si valorile satului transilvanean, dar si spatiul urban, propunand o recuperare a timpului istoric. Stefan Caltia este un adevarat custode al lumilor pe care le ocroteste, pentru ca transpune in arta sa valorile acestor lumi, le incarca de simboluri si le daruieste o noua viata.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras