Mihail Cosuletu – Situri

Expozitia Situri prezinta cele mai recente lucrari de pictura realizate de artistul Mihail Cosuletu in anii 2014-2015. Si de asemenea o instalatie de mari dimensiuni, materializare a unui oras imaginar, care se continua la nesfarsit dincolo de oglinda. Expozitia este deschisa in Spatiul de arta contemporana Aiurart, str. Lirei nr. 21, Bucuresti, pana pe 31 ianuarie 2016.

Una dintre picturile prezente in expozitie reprezinta coperta cartii Solenoid, a scriitorului Mircea Cartarescu.

Orase imaginate de artistul Mihail Cosuletu

Mutilarile si distrugerile pe care le sufera continuu orasele, de la inceputuri, dar mai agresiv, parca, in zilele noastre, sunt contracarate de aceste asezari arhetipale ale lui Mihai Cosuletu, fara oameni, pe care nimeni si nimic, in afara de creatorul lor, nu le poate schimba. Creatorul evadeaza in idealism si are libertate totala asupra scenei si scenariului. Se poate intinde cat doreste in lungime, ii poate da amploarea de care are nevoie sau poate jongla cu elevatia cladirilor cat e necesar.

Misterul nerezolvat al ghicitorilor sale vizuale planeaza inca. Cui ii sunt dedicate aceste constructii mentale? Au ele rol moralizator, de abolire a tuturor conceptelor despre proprietate si posesiune pe care le avem la dispozitie? Sunt lectii de urbanism? Anecdote? Protesteaza impotriva rechinilor imobiliari, salveaza patrimoniul? Poate fi pictura mai mult decat un decor perfect pentru viata casnica sau pentru existenta institutiilor care o promoveaza? Sunt aceste vedute niste ferestre catre uitare, catre catharsis?
Cand vezi o pictura buna, pui la bataie toate lecturile dintr-o viata. Cand vezi o pictura excelenta, ai uitat tot. (Simona Vilau, curatoarea expozitiei)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras