Expozitia Negru Auriu a tanarului artist Radu Mocanu poate fi vazuta in spatiul NAG Pop Up Gallery – MagheruOne pana pe 13 noiembrie 2014. Expozitia ridica problema situatiei armatei romane inainte si dupa Revolutia din 1989.
Expozitia Negru Auriu a artistului Radu Mocanu
Artistul Radu Mocanu propune publicului o rememorare a istoriei recente. Astfel aflam ca inainte de 1989 armata romana avea un efectiv de 300.000 de militari care erau folositi in special la muncile agricole, la culesul porumbului si a cartofilor.
Situatia armatei romane se schimba dupa 1989 cand numarul militarilor scade dramatic, ajungand la un efectiv de 80.000. Acestia sunt trimisi in special in strainatate sa lupte. De exemplu soldatii romani au participat timp de 12 ani in razboiul din Afganistan intre 2002 – 2014, unde 23 de soldati romani si-au pierdut viata.
Artistul Radu Mocanu dedica expozitia Negru Auriu acestor soldati cazuti in lupte si astfel ii comemoreaza, ridicandu-le un fel de memorial prin aceasta instalatie impresionanta. Sirul de portete indoliate ale soldatilor alaturi de numele acestora te emotioneaza profund.
Proiectul Dupa 25 de ani la NAG Pop Up Gallery
Expozitia « Negru Auriu » a artistului Radu Mocanu este a doua expozitie a proiectului « Dupa 25 de ani ».
Asociatia Ephemair a initiat proiectul intitulat Dupa 25 de ani impreuna cu curatoarea Ioana Ciocan si arhitectul Attila Kim, marcand astfel trecerea a 25 de ani de la Revolutia romana din 1989. Proiectul isi propune sa aduca in spatiul NAG Pop Up Gallery – MagheruOne o serie de expozitii ale tinerilor artisti nascuti inainte de ’89 si crescuti dupa acest moment.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru arta.
Realizator: Bogdana Contras