Multi dintre plasticienii importanti ai artei contemporane romanesti nu sunt inclusi in colectia Muzeului National de Arta Contemporana. Lucrarile prezentate ilustreaza aceasta lacuna.
Alexandru Chira
“De mic desenam, eram supus unei discipline extrem de severe, imi propuneam o zi sa desenez si una sa inventez. Asa a fost pana la 10 ani”
Inginerul – poet, licentiat in arta, se autodefineste cu ironie un maestru al utopiei. A construit cu mai bine de zece ani in urma o lume de semne pe care a asezat-o pe dealul de la Tauseni, la adresa sa natala, sub forma celui mai mare ansamblu monumental de land-art din tara.
Panza este pentru el o oglinda miraculoasa in care se uita si se cauta iar picturile sale sunt poezii virtuale care se recomanda: “Oglinda cu memorie”, “Oglinda pentru autoportret”,”Poeme colet”, “Poem ingarduit”, “Fereastra-poem”, “Poem-angrenaj”, “Stereopoeme”, “Telepoeme”.
“Vorbind la timpul prezent, acasa pentru mine este aceasta adresa unde ne aflam (atelierul UAP din str Pangratti), atelierul meu care e si biserica mea ca spatiu inchis, dar transparent spre lume. Cei patru pereti pentru mine nu sunt opaci, de aici privesc lumea, e acea cochilie metaforica ce se deschide prin transparenta. El imi delimiteaza existenta. Mai am un acasa care e atemporal si e adresa mea de la Tauseni cu ograda parinteasca devenita o carte-legenda, o lume suficienta siesi, un depozit de cuvinte. Ma simt provizoriu acasa oriunde ma simt bine; pentru trei luni m-am simtit acasa si la New York care pe vremea aceea, in 1984, mi se parea mai acasa decat Bucurestiul”
Ervant Nicogosian
Maestrul Ervant Nicogosian spune ca se lupta cu intunericul de cand s-a nascut. Copilaria si tineretea i-au fost umbrite de istorie. In perioada 1997-1998 a pierdut lupta cu glaucomul si, o data cu ea, si 98% din vaz. Din pacate, in ultimii ani s-a cufundat de tot in bezna.
La varsta de 12 ani, micul Ervant a fost dus de tatal sau, inginer cu studii la Munchen, la o scoala particulara de pictura pentru ca desena frumos.
Ulterior, chiar si in lagar, a continuat sa deseneze, iar cand a venit in Romania, la 22 de ani, a urmat cursurile sectiei de pictura a Institutului de Arta Plastica „Nicolae Grigorescu”, la clasa maestrului Camil Ressu.
„Am facut parte din ultima promotie care l-a avut profesor pe marele pictor Camil Ressu”, spune cu mandrie si recunostinta pictorul Nicogosian.
Doar intr-un an, maestrul Nicogosian a pictat mai mult decat in ultimii 12 ani de cand si-a pierdut vederea.
„Ador sa dorm pentru ca visez ca vad. Intotdeauna visele mele sunt colorate si niciodata nu am visat lagarul. De asemenea, iubesc aerul curat, natura si frumusetea acestei lumi”, spune Ervant Nicogosian.
