“Exista in lumea noastra un impuls de a schimba totul: sa nu fie nimic asezat, nimic lasat intr-o pace a conlucrarii binelui. Ce dobandim, nu se stie. Se stie doar ca nu mai avem apa in izvoare, ca nu mai avem aer curat. Ne-am invatat cu zgomotul discotecilor, cu zgomotul de pe strada. Muzica e un zgomot permanent. Iar muzica adevarata, muzica clasica, aproape ca nu o mai asculti decat cu prilejuri triste.
Oamenii sunt supusi acestor schimbari, cerute nu de nevoi reale, ci de griji nemotivate. Vorbim prea mult despre nevoi care sunt adesea artificiale, conventionale.
Adevaratele nevoi sunt acelea care privesc sufletul omului. O persoana in varsta socoteste ca mai important decat orice este sa ai in vedere sufletul pentru ca mintea ii este data omului spre a ingriji de suflet. Altfel ea poate cadea prada puterii instinctualitatii. Pe de alta parte, neoranduiala, dezordinea in toate, dezbinarea nu sunt decat consecinta lipsei de comunicare intre oameni.
Imaginea artei contemporane nu poate fi decat imaginea lumii de astazi; o lume acoperita cu propriile ei gunoaie” spune Paul Gherasim.
