Criticul de artă Daria Ghiu spune despre proiectul “după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” că “a fost o celebrare a unui mediu foarte important. Mi se pare esenţial pentru scena de artă din România, să ai un asemenea proiect dedicat unui mediu artistic.”
Sorina Jecza, coordonatoarea proiectului “după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” şi preşedinta Fundaţiei Interart Triade mărturiseşte: “Acest spaţiu a fost iniţial gândit pentru o expoziţie care să gireze sculptura contemporană în raport cu modelele pe care le-a avut. Titlul expoziţiei, foarte intrigant pentru mulţi, “după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după”, de fapt vorbeşte despre continuitate. Pentru că dacă ceva este înainte şi ceva este după, este un traseu pe care îl parcurgi. Acesta este traseul pe care l-a parcurs sculptura, de la modelul pe care l-a preluat modernitatea târzie şi modernitatea majoră care pentru noi, pentru sculptura românească, a fost evident modelul Brâncuşi şi pe care ni l-am asumat ca partener de dialog, pentru că în vecinătate, în Muzeul de Artă din Timişoara a avut loc expoziţia Brâncuşi. În raport cu aceasta expoziţie şi cu acest model, expunerea din cazarmă a vorbit despre ceea ce a urmat după sculptură. Şi a vorbit cu atâta greutate şi cu atâta îndreptăţire încât practic noi am creat o validare a sculpturii contemporane în raport cu modelele de la care a pornit. Asta a fost miza expoziţiei. Sculptura, ca orice fenomen vital, ca orice fenomen care ţine de expresia noastră umană şi care ţine de capacitatea noastră de a imagina şi de a crea, e un proces care se mişcă, care se dezvoltă, care trece mai departe în alte forme, în concordanţă cu formele pe care le ia viaţa din jur, cu formele societăţii, civilizaţiei, a paradigmei de viaţă pe care noi o traversăm. Evident că această expoziţie a surprins câteva din etapele acestei dezvoltări pe care o are sculptura. Iar toată această amplă dezvoltare care a existat în cazarmă, trebuia neapărat să rămână. Şi atunci decizia pe care am luat-o a fost aceea de documenta şi de a colecta aceste urme.”
Ana Toma, editorul tehnic al albumului, a spus: “În primul rând am dorit să fie o carte-obiect, să fie o carte-parcurs expoziţional, să funcţioneze ca un traseu pentru cei care nu au apucat să vadă expoziţia “după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” de la Cazarma U. Întotdeauna ne întrebăm ce rămâne după o expoziţie? Sigur, cel mai la îndemână este să faci un catalog al expoziţiei. Dar credem că noi am făcut ceva mai mult decât atât, am făcut o cazarmă în miniatură. Este o invitaţie de a revedea expoziţia din nou şi din nou, respectând ceea ce şi-au impus curatorii în demersul lor.”
Iar Sorina Jecza a adăugat că “Această carte este un obiect masiv la rândul său, care nu putea să fie altfel, pentru că adună între paginile sale peste o sută şi ceva de prezenţe artistice. Am numărat noi 26 de curatori şi expoziţii multiple. Este reprezentată fiecare expoziţie, este prezentat fiecare artist participant în expoziţie, cu o mică prezentare a fiecăruia dintre ei şi cu acest dialog extraordinar care s-a creat între lucrări şi spaţiile expoziţionale.”
Numeroase albume se vor dărui gratuit celor care au participat la acest proiect. Iar cei interesaţi pot achiziţiona cartea “după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” din Librăriile Cărtureşti.
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.