“Gheorghe I. Anghel era un om deschis, un erudit, un om cultivat, un om cu lecturile la zi, cu o formă de exprimare extrem de contemporană și de provocatoare, de interesantă, de incitantă. Un astfel de om se naște destul de rar. Cărțile pe care le-a scris, le-am citit de fiecare dată cu mare plăcere și cu entuziasm. Erau o respirație atât de naturală și de firească, așa încât luai cartea și stăteai s-o termini. Deci era o lectură incitantă. Gheorghe I. Anghel era un om cu idei și cu o sensibilitate specială.”- spune Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Unda Popp, artist vizual, povestește despre Gheorghe I. Anghel că “era un om interesat de zona arheologică, de zona istorică, de zona religioasă. Foarte mult îi plăceau călătoriile, mai ales în zona Mării Mediterane, unde se regăsea. Grecia era locul lui predilect, pentru că el considera că se trage dintr-un neam de greci și era foarte mândru de acest lucru. În 2010, el a luat în Franța, în urma unei expoziții la Grand Palais, Marele Premiu al Academiei Franceze pentru Pictură. Asta l-a făcut cunoscut, mai ales acolo. Şi astăzi am păstrat legătura cu galeristul din sudul Franței, domnul Pone, care îi face expoziții cam odată la un an, doi. Sigur că arta lui, destul de incomodă, l-a făcut să aibă colecționari pe sprânceană, dar ne-am bucurat de fiecare dată, la expozițiile din Franța în special, să regăsim același public care venea să mai ia o lucrare.”
Lelia Rus Pîrvan, directoarea Muzeului de Artă Constanța, a menționat că “este foarte important pentru noi toți să spunem că este unul dintre primii profesori ai Facultății de Arte nou înființate la Constanța, în anii 2000. Dar că a avut și o îndelungată carieră academică, a pictat enorm, a fost apreciat.”
Referitor la expoziția organizată la Muzeul de Artă Constanța în perioada 13 ianuarie – 2 martie 2025, Petru Lucaci mărturisește că “Domnul Anghel și-a dorit să facă expoziție în acest muzeu, pentru că el avea legături profunde cu zona și cu Constanța. Știm că avea și preocupări de arheologie. Știm că a fost și marinar. Știm că au fost lucruri care l-au marcat, care l-au contaminat și că atmosfera din zona greacă și romană, din zona elenistică în general, au constituit un ferment esențial pentru practica lui artistică. De aceea mi se pare că e locul potrivit și chiar regretăm că nu este printre noi. Dar până la urmă veșnicia rămâne prin aceste opere care sunt de maximă importanță și de maximă actualitate pentru scena de artă contemporană românească.”
Rememorând momente din viața artistică a lui Gheorghe Anghel, fiul său, pictorul Ion Anghel povestește: “Cred că cel mai dificil moment pentru tata era să se hotărască când să pună ultima pensulă. Revenea de multe ori. Dacă ați avea un aparat din zona restauratorilor, să scanați ce se întâmplă sub fiecare imagine… dacă aici sunt 40 de lucrări, în realitate cred că sunt 400.”
Criticul de artă Cristian-Robert Velescu spune: “Prima problemă pe care am dorit să o pun este aceea a frumuseții picturii lui Anghel, dar când spun frumusețe înțeleg mai degrabă grecescul “kalos”, este vorba de o frumusețe așa cum o imagina Platon. Şi în al doilea rând remarc caracterul ei unic și practic inclasabil. Dacă ar trebui să așez creația lui Gheorghe Anghel sub semnul unei anume categorii, aș spune că această categorie este aceea a clasicului și sunt destule semne și simptome care să ne îndrepte într-acolo. Și primul dintre ele ar fi exemplaritatea creației, în sensul că este nu numai frumoasă și dificilă, dar și echilibrată și desăvârșită în felul ei. În al doilea rând aș insista asupra demersului intelectual a lui Gheorghe Anghel și el ne amintește de cuvintele pe care, cu secole în urmă, Leonardo le-a pronunțat, anume că “la pittura è una cosa mentale”. Deci acest lucru este foarte valabil și atunci când suntem înconjurați de picturile lui Anghel. Iar atunci când am rostit vocabula clasic, desigur că și tematica de sorginte antică, și este vorba de antichitatea cea mai veche anume din spațiul european, cea grecească. Toate aceste trei determinări, ca să spun așa, ne apropie și ne îngăduie să așezăm creația lui Anghel sub cupola clasicului.
Aș dori să pătrundem mai profund în creația lui Gheorghe Anghel, și să ne imaginăm că ea este alcătuită din straturi felurite, informația vizuală fiind așezată pe suporturi transparente, care se etajează, ca să spun așa, în adâncime. Stratul cel mai de adâncime al tabloului este acela unde s-a sedimentat, să spunem, inteligența creatoare a artistului. Peste acest strat, în opinia mea, s-ar așeza senzualitatea cultivată a artistului. Peste acest strat, aș așeza stratul în care trăirile, năzuințele, repulsiile sau spaimele s-au acumulat și ele. Și abia ultimul ar fi stratul cultural, situat cel mai aproape de ochiul privitorului, am spune ca un vernis al tabloului. Opera de artă pe care Anghel o generează este așadar un întreg, în care aceste straturi comunică, de fapt, între ele, întocmai așa cum se întâmplă și într-o poezie de Giorgos Seferis, pe care nu o voi citi toată, ci doar un mic fragment, fiindcă atunci, în vizita din Pangrati, am evocat chiar acest poem care se numește “Frumoasă dimineață de toamnă” și am căzut de acord cu Anghel împreună că ar fi poemul desăvârșit. Ar fi interesant poate să vă spun și împrejurările în care poemul a fost conceput. Seferis era tânăr diplomat, aflat în Albania, la Korite, și acolo nimic nu îi se părea de admirat, până în momentul în care se îndrăgostește și atunci totul devine dintr-o dată frumos.
“Iată că-mi plac în sfârșit acești munți
cu această lumină,
cu piele încrețită ca pântecul elefantului
când ochii i se strâmtează de mulțimea anilor.
Iată că-mi plac acești plopi, nu sunt mulți,
ridicându-și umerii în soare.
Lunganii ghenghizi și toskizi scunzi,
vara cu secerile și iarna cu topoarele,
la fel, iar și iar; la aceleași trupuri,
aceleași mișcări: monotonia s-a frânt.
Ce spune muezinul în vârful minaretei?
Ia ascultă!
S-a aplecat să-mbrățișeze o blondă păpușă
în balconul vecin.
Ea flutură spre cer două mânuțe trandafirii
nu permite să fie luată-n grabă.
Totuși se-nclină minareta și balconul ca
turnul din Pisa,
auzi numai murmur, dar nu sunt nici frunzele
nici apa,
“Allah! Allah!”, și nu este nici briza,
ciudată rugăciune!”
Petru Lucaci concluzionează spunând că “Pictura maestrului Gheorghe Anghel este seducătoare și nu te lasă indiferent. Asta e cea mai mare calitate, că te înșurubează de la început într-un univers fabulos, pe care și tu poți să-l dezvolți pe urmă și să-ți imaginezi de acolo și să construiești în prelungirea ofertei vizuale și conceptuale pe care maestrul Anghel a promovat-o.”
Lelia Rus Pîrvan, directoarea Muzeului de Artă Constanța, cu bucurie dezvăluie: “Vreau să știți că o lucrare a lui Gheorghe Anghel va rămâne de astăzi, mereu, cu noi, aici în muzeu. Și îi mulțumim tare mult lui Ion Anghel. Cred că astfel de momente ne aduc împreună. Trebuie să ne gândim la ele și să căutăm un scop comun, cel al frumuseții, așa cum era înțeleasă în Grecia Antică, care presupune frumusețe și bine, împreună, și adevăr.”
Unda Popp își amintește din discuțiile pe care le avea cu Gheorghe Anghel: “Îmi spunea că dacă ar rămâne după el o singură lucrare, s-ar bucura. Expoziția asta îmi arată că nu a rămas o singură lucrare. Că au rămas mai multe. Ion, unicul lui băiat, copilul lui, el artist la rândul lui, are greaua misiune să promoveze opera tatălui lui mai departe.”
La vernisajul expoziției, Ion Anghel a venit îmbrăcat în hainele tatălui său și a mărturisit: “Cred că vedeți că fac un pic notă discordantă la echipament. Sunt hainele de atelier ale tatălui meu. Îmi vin, nu știu de ce… Se întâmplă ceva de la o vreme, au început să-mi vină hainele lui și ale mele să-i vină fiului meu. Dar nu întâmplător am făcut mișcarea asta, ci în semn de respect, e un fel de iubire. Se spune că datoria când se întâlnește cu iubirea, ești binecuvântat.
Am adus de la mine de la atelier, din ce mi-a rămas din mapele lui tata, un text scris de el cu penița. Spune așa: “Privesc cu împăcare la timpul care va urma și cu revoltă la trecut, când risipeam zilele cu tot felul de ușurătăți. Dar mă întreb cum ar fi arătat puținul lucrării mele în artă, dacă traiul meu ar fi fost altul. Acum, de-abia înțeleg cât de mult i-am iubit pe cei ce m-au urât și cât de puțin i-am iubit pe cei ce mă iubeau.
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
