Criticul de artă Erwin Kessler spune despre această expoziţie: “Sunt lucrări făcute de Ovidiu Ungureanu care reprezintă viaţa obişnuită ca artă a lui Ion Grigorescu şi care au fost panotate de către Ion Grigorescu, cu intervenţiile sale direct pe lucrări. Au fir, pot fi citite, iar acolo unde pare să fie o repetiţie, se simte că este de fapt o serie care spune ceva prin serialismul ei. Şi atunci cred că funcţionează mult în favoarea domnului Grigorescu faptul că tot timpul apare el ca un bătrân pirpiriu care se extrage practic din cadru. E prins acolo ca o goangă într-un insectar şi e ţinut de către fotograf. Cred că asta se simte bine, că e o activitate entomologică – avem o insectă numită Ion Grigorescu şi avem un biolog, un botanist numit Ovidiu Ungureanu.”
Expoziţia „La locul faptei” este o privire poate indiscretă asupra momentului de înfăptuire / creație, o incursiune în spațiul în care artistul se consumă pe sine în actul artistic. În esență, artistul este un făptuitor. Mai mult decât atât, atunci când descoperă sensuri și semnificații în locuri neașteptate, el devine un adevărat a-toate-făptuitor. „La locul faptei” devine astfel un punct focal al creației, locul unde se nasc viziuni și interpretări inedite. Este un spațiu în care artistul se expune sieși, înainte de a se expune lumii prin operă.

Ovidiu Ungureanu povestește despre momentele când au fost realizate fotografiile prezentate în expoziţie: “O parte dintre ele au fost făcute în studio, o parte dintre ele au fost făcute în 2021-2022 la Mănăstirea Râşca, o parte dintre ele sunt făcute la locul faptei adică acasă. Ultima sesiune de fotografie a fost la Sinemoreţ în Bulgaria, la invitaţia domnului Grigorescu. Artistul Ion Grigorescu lucrează cu foarte multe medii – fotografie, film, pictură, performance. Cam tot ce face nu bate în cuie ca fiind ceva de sine stătător. Acesta a fost și rolul meu, de a face împreună plecând de la ideea de experiment, nici măcar de performance. Dânsul a performat în faţa camerei cu voia dânsului, atunci când a vrut dânsul, în felul lui special în tăcere. Şi eu am urmat intenţiile dânsului de a fi fotografiat sau a fi documentat.”
Criticul de artă Erwin Kessler concluzionează: “Arta lui Ion Grigorescu este probabil cea mai impenetrabilă existenţă artistică din ultimii 50 de ani. E un monument de confuzie, e un monument de retragere din afirmaţie și în același timp este probabil sigurul monument al artei actuale viabil ca etică și ca poziţionare estetică. Adică cineva care nu a făcut compromisuri în nici un fel de regim, nici în cel comunist, nici în acesta consumist. Ion Grigorescu este un artist care a rămas o conștiinţă vie și de asta face lucruri diferite, uneori aparent incoerente dar care reprezintă o conștiinţă vie, atentă la sine și prin asta atentă la lumea din jur.”
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.