Găzduită de Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă al României, expoziția „Dincolo de legendă„ este dedicată artei din epoca lui Neagoe Basarab (1512-1521) și marchează 500 de ani de la moartea sa, propunând ”o lectură insolită” a operei sale culturale.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, Muzeul Național de Artă al României și Asociația ”Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României” au oferit bucureștenilor și nu numai, veritabile cadouri culturale: vizitarea Galeriilor de Artă Europeană, Medievală și Modernă Românească, a expozițiilor temporare deschise în prezent – „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, „Perspective-Mircia Dumitrescu” și „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, dar și a celor cinci expoziții temporare care s-au deschis cu acest prilej. Sub genericul „Pallady 150” au fost inaugurate patru expoziții dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea celebrului pictor Theodor Pallady (1871-1956): „Jurnal intim” la MNAR și „Din opera grafică a lui Theodor Pallady”, la Muzeul Colecțiilor de Artă, respectiv expozițiile „Zambaccian despre Pallady” și „Parisul lui Pallady” deschise la Muzeele Zambaccian și Pallady (Casa Melik) și care evocă relația specială a artistului cu cei doi mari colecționari, Krikor H. Zambaccian și Gheorghe Răut.
Asociația ”Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României” a susținut promovarea expozițiilor în mediul out-door, organizarea vernisajului și va continua să sprijine MNAR printr-o comunicare intensă în social – media și în mass – media.
”Dincolo de legendă. Neagoe Basarab”, un proiect coordonat de Călin Stegerean, Directorul MNAR pune în valoare complexa personalitate a Voievodului, autor al primei scrieri literare din spațiul românesc, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”. Ctitor al Mănăstirii din Curtea de Argeș – „mănăstire naltă, cum n-a mai fost altă”, comanditar al multor opere de artă cu caracter religios și inspirator al legendei „Meșterul Manole”, acesta a fost și susținătorul unei campanii de ”patronaj artistic, ale cărei urme sunt reperabile până astăzi, peste tot în lume”. Vizitatorii expoziției vor avea ocazia să admire arta bisericească românească din perioada Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cel care, așa cum spunea și Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal, prezent la vernisaj, a desfăşurat o vastă operă culturală şi ctitoricească.
”Scenografia expozițională sugerează spațiul inventat de meșterii lui Neagoe Basarab şi replicat în marile ctitorii voievodale din spațiul românesc”, spun curatorii Emanuela Cernea și Iuliana Dumitrașcu. Sunt expuse icoane, comandate de Neagoe Basarab cu cinci secole în urmă şi restaurate cu acest prilej. Ele completează ansamblul de fresce ale bisericii de la Curtea de Argeș din colecția MNAR, ilustrând nivelul ridicat al școlii de pictură din Țara Românească de la începutul secolului XVI care, pentru întreaga Europă a stat sub semnul influenței şi dominației otomane în regiune. Și totuși,Ţările Române şi-au păstrat ființa statală, demnitatea şi vechea organizare. Oaspeții remarcau că se află în creștinătate: se înălțau cruci pe dealuri, erau biserici, unde băteau clopotele, limba şi obiceiurile românilor nu erau oprite, nu existau garnizoane şi administraţii otomane, nu se construiau moschei, iar musulmanii nu se puteau stabili definitiv aici. Biserica a să rămas simbolul spiritualității şi culturii și de aceea creațiile culturale medievale ale vremii au fost de sorginte bisericească. În anul 1512 a fost ales ca domn al Ţării Româneşti Neagoe Basarab, cele mai de seamă ctitorii ale sale fiind biserica de la Curtea de Argeş și Mănăstirea Snagov pe a cărei frescă este redat cu ”vulturul bizantin de aur cu două capete, brodat pe îmbrăcămintea sa de brocat roșu, semn al asumării tradiției şi moștenirii bizantine”. Din vremea lui Neagoe Basarab, om politic, strateg, scriitor și filosof, avem cea mai veche dovadă de canonizare: în 1517, la sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş a fost canonizat Nifon fostul Patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti.
Neagoe Basarab a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având ziua de prăznuire în 26 septembrie.
Expoziția ”Dincolo de legendă. Neagoe Basarab” va rămâne deschisă până pe 22 decembrie 2022 și va integra periodic un excepțional recital de poezie cu legenda Meșterului Manole susținut de interpreta Viorica Vatamanu, în regia lui Gavriil Pinte.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu
Foto: Sabina Gheormescu