Cosmin Ungureanu, curator Galeria de Artă Europeană a MNAR, spune despre El Greco că “este unul dintre cei mai mari artiști ai modernității timpurii, un marginal înzestrat cu geniu artistic și spirit speculativ, activ între anii 1565-1614, în zone diferite ale Europei, începând din Creta – locul în care se formează ca iconar de tradiție bizantină, continuând cu Veneția și Roma pentru un interval de aproape un deceniu și încheind cu o jumătate de viață petrecută în ambianța spaniolă.”
Erwin Kessler, directorul MNAR, dezvăluie: “Muzeul Național de Artă al României are capodopere vizibile, cunoscute – Rembrandt, un El Greco foarte mare, Rubens. Una dintre aceste capodopere este “Logodna Fecioarei”, o lucrare cu totul și cu totul excepțională din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere plastic, în ea deja simți modernismul, simți de ce la începutul secolului XX, El Greco a fost recuperat din uitare de către moderniștii cei mai avansați ai timpului, de către expresioniști. Ei au simțit în el libertatea formei și a culorii, dincolo de reprezentare, dincolo de figură, aceea putere a culorii de a subjuga privirea. Mai important este aici partea de teologie explicită, o teologie în mod clar tridentină, contrareformistă, foarte asumată, în care se vede foarte clar că preotul care oficiază logodna Fecioarei este practic o întruchipare a legii vechi. De-o parte și de cealaltă a lui se află Sfântul Iosif și Fecioara. Iosif cu privirea în jos și trăgându-și mâna dreaptă, pe care de fapt preotul i-o împinge efectiv în mâna Fecioarei. Iosif, legea veche, practic cuprinde în ea și este cuprinsă în același timp de legea nouă, de către Fecioară, cu cele trei degete ale sale care sunt Treimea. Este o declarație extrem de puternică, tipic contrareformistă, pe care o mărturisește, pentru că este prezent acolo, însuși artistul. În stânga marelui preot se află un bătrân care de fapt ne privește pe noi. El este cel care ne cere empatia și ne cheamă în tablou, el este El Greco. Această lucrare arată că la sfârșitul vieții sale El Greco trăia teologia, nu doar o reprezenta.”
Cosmin Ungureanu, curator Galeria de Artă Europeană a MNAR, oferă câteva indicii pentru a înțelege picturile lui El Greco. “Din opera lui El Greco, un tablou foarte important se află la Muzeul Național de Artă al României, care odinioară făcea parte dintr-un ansamblu, este vorba de “Adorația păstorilor”. Acest tablou este important prin modul în care îl redă vizual El Greco, în contextul spiritualității epocii în care păstorii erau considerați modelul ideal de prelat. De altfel în această imagine sunt disimulate o sumă de elemente vizuale conotate simbolic, de la mielul legat – aluzie la sacrificiul cristic, toiagul pastoral – aluzie la cârja episcopală. Două alte elemente îmi atrag în mod particular atenția – o imersiune în prezent prin intermediul personajelor care dialoghează în fundal. Și al doilea element semnificativ este semnătura lui El Greco poziționată pe o cartolină tipic venețiană, semnătură foarte sugestivă, scrisă la bătrânețe în limba greacă – numele său Doménikos Theotokópoulos, cretanul și de asemenea mențiunea a creat, a conceput, nu a pictat.
Cel de-al treilea tablou subsumat operei lui El Greco din Muzeul Național de Artă al României, este o replică redusă a uneia dintre lucrările importante realizate de artist în Spania. Este vorba despre comanda adresată de Regele Filip al II-lea în 1580 pentru Escurial, comanda unui tablou reprezentând Martiriul Sfântului Mauriciu și al legiunii tebane. În copia de la București, autorul ei Jorge Manuel simte nevoia să schimbe anumite personaje, figuri, așa încât în interstițiul dintre Sfântul Mauriciu și purtătorul de stindard, se află două chipuri pe care experții în El Greco le consideră a fi autoportretul lui Jorge Manuel, respectiv portretul tatălui său El Greco, ca un fel de omagiu ultim după moarte în relație cu prima operă importantă pe care artistul o pictase în Spania.”
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
