Pictor, grafician, decorator, restaurator stagiar, curator, editor, Daniel Craciun s-a nascut la Tulcea. A absolvit Liceul de Arta Nicolae Tonitza si Academia de Arta din Bucuresti (arte plastice si decorative) si are un Masterat la Universitatea Sorbonne din Paris, Facultatea de Arte Plastice. Membru UAPR, artistul este si un apreciat restaurator, activitatea sa derulandu-se fie in tara, fie in Franta. A avut zeci de expozitii personale si de grup in Bucuresti si in tara, dar si in strainate (Paris, Venetia, Budapesta, Bruxelles, Strasbourg, New York).
In arta ca si in traiul de zi cu zi. daca nu incercam sa formulam raspunsuri, n-are rost sa punem intrebari.
Prin noile demersuri, dialogosul meu incearca a face viabila o noua veriga din complexul sir al cautarilor si reflexiilor ce de buna vreme ma situeaza in teritoriul plastic vecin cu angelicul sau cu antitezele sale, dar care concomitent fac referire la conceptul si reflexia asupra starii de sine, ca asumare metafizica – scria artistul. Nadajduiesc ca abordarea la nivelul limbajului vizual, cat si definirea nuantarii ma indreptatesc a aborda urmatoarea etapa din sirul inefabilal al creatiei, asa cum un raspuns intelept dat unei intrebari o naste pe urmatoarea, ceva mai profunda si care in acest fel ne apropie de adevar sau echilibru. De la teluric la celest nu-i decat un pas , dar cat de multi stiu azi sa-l faca?.
Daniel Craciun exploreaza in microcosmosul lumii sale interioare adevarurile si realitatile lumii moderne – scria criticul de arta Cristina Angelescu. (…) arta lui se raporteaza la un fenomen de cunoastere spatiala, care te implica in intelectual si afectiv, pana la defrisarea cailor care conduc spre adevaruri.
Din generatie in generatie, arta isi cauta limbajul, formele si expresia, in zacamintele obsesiilor epocii, asa cum alcatuiesc aceasta – sau deformeaza – umanitatea, natura si cosmica deschidere catre eternitate. Ochiul launtric al pictorului Daniel Craciun vede enorm si istoric scriind sensurile generatiei sale pe canavaua unei fantastice imaginatii, pe care mana lui singura le asterne cu forta, cu pasiune, patetic si divers intr-o continua fresca, intr-un zguduitor manifest. Colorist, dar strain de orice pact cu agrementul, el este, totusi, tradat de voluptatea comunicarii. Traind din plin varsta intrebarilor existentiale, Daniel Craciun produce toate probele unei maturitati de invidiat, panzele sale poarta, indubitabil, semnatura unui artist capabil de depasiri – il descria atat de bine criticul Barbu Cioculescu pe binecunsocutul artist.
Realizator: Oana Georgescu