Bogdan Vlăduță, unul dintre cei mai expresivi pictori ai generației sale, a beneficiat de Bursa Accademia di Roma, a primit Premiul Fundației Anastasia pentru pictură. Este Doctor al Universității Naționale de Arte din București și a predat în calitate de lector universitar în cadrul aceleiași instituții. Lucrări semnate de Bogdan Vlăduță se găsesc în colecția Muzeului Național de Artă Contemporană, Muzeului de Artă Recentă din București, colecția de artă a Casei Regale a României, colecția Fundației Anastasia, colecția Ronald Pizutti, Stanley Hollander, Peter Robbins, Vincent Bazin și Daniel Ștefănică.
Ion Grigorescu scrie despre Bogdan Vlăduță:
“Talent, dotare, necunoscute ale creșterii iuți, le-a avut Bogdan/
dar a avut blândețea de a accepta voințe autoritare/
ce își închipuie că geniul trebuie supus unei orientări deosebite./
Firi pătimașe au oprit, au deviat izvorul spre bazinele lor,/
le recunoaștem în sicriele goale, trese de tușe de pictură,/
viduri, zero-uri seci, farfurii de tinichea din care pomana a hrănit acești înaintași./
Când a reușit să prindă întâlnirea noastră,/
să interogheze fără răspuns, a distins ce este fantomă venită nechemată,/
voințe încă clamând principii efațate (șterse) parțial./
Van Gogh părea un singuratic, dar se dovedește un companion,/
un vâslaș (Caron?), ne-a servit cartofi copți,/
și-a scos un ochi pentru a-și salva sufletul,/
nu mai e un pisălog al teoriei culorilor,/
nu mai stă doar cu fratele lui./
Moartea a dezlegat tuturor (lor) ascultarea și vorbitul.”
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta.