Doina Lemny, istoric de artă, a povestit: “Brâncuși practica fotografia și petrecea ore îndelungate developând fotografiile sale în camera obscură pe care o instalase în atelierul său. Brâncuși era atât de fericit să își fotografieze singur lucrările, încât le considera cel mai relevant mod de a-și explica sculpturile.
De peste 15 ani urmăresc să cercetez la Universitatea de Arte din Cluj, care părea să dețină o colecție de aproximativ 40 de fotografii. Dar nicio ușă nu s-a deschis spre comoara visată, până în punctul în care am început să mă întreb dacă ea chiar există. Dar conducerea s-a schimbat, iar pe 19 martie al acestui an, am putut merge să văd aceste fotografii, despre care nimeni nu știa dacă sunt originale sau nu.
De îndată ce am deschis dosarul de proveniență, am știut că aceste fotografii trebuie să fie originale. Provin dintr-o donație făcută prin intermediul Dr. Nicolae Maior din Oradea. Această colecție include un număr mare de fotografii care înfățișează sculpturile sale timpurii, unele dintre care nu mai există, fotografiile servind drept document al evoluției operei sale. Altele, precum “Le Supplice 3” și “Natură moartă cu Leda și Nou-născut” sunt extrem de rare și nici măcar nu se regăsesc în Colecția Pompidou.”
Comunicările susținute de specialiști în istoria artei din întreaga lume, au dezvăluit noi cercetări despre operele lui Brâncuși.
Jonathan Vernon, istoric de artă, s-a întrebat “Ce semnifică orizontul în opera lui Constantin Brâncuși? Structura recursivă a coloanelor, repetarea fiecărui modul fără iterație sau variație, unul peste altul, dă o formă concretă ideii de spațiu infinit. Esențial pentru acest efect este punctul în care fiecare coloană se termină, semi-modulul de la vârful său, format dintr-un plan orizontal deschis. Desigur, acest plan sugerează potențialul coloanei de a continua la nesfârșit, dar face mai mult decât atât. Este condiția care face posibilă ideea de infinit, cea care îi permite să funcționeze în trei dimensiuni. Limita materială a obiectului îi constituie nesfârșitul, iar relațiile dintre acești termeni se dovedesc a fi inextricabile și contradictorii.
Privite astfel, nu este o coincidență că fotografiile lui Brâncuși ale coloanei de la Târgu Jiu sunt cele mai clare exemple pe care le avem, ale artistului lăsând orizontul să structureze câmpul vizual. Limita este condiția care permite infinitului să apară.”
Virginia Barbu, cercetator științific, a descoperit că „De la prima vedere, sculptura “Timiditate” emană aceste calități de echilibru, serenitate și calm, constituind o figură aparte, chiar și izolată, printre toate celelalte lucrări create în a doua fază a creației lui Brâncuși, când ciclurile dramatice care vor fi desăvârșite în perioada de maturitate, după Primul Război Mondial, erau deja inițiate. Privind “Timiditatea”, observăm că ambiguitatea celor trei protuberanțe cu curbe eliptice creează un efect optic de vibrație, linearitate și amploare.”
Eduard Enache, istoric de artă, a ajuns la concluzia că “Puține călătorii din istoria artei moderne au dobândit rezonanța simbolică a trecerii lui Constantin Brâncuși de la București la Paris. De-a lungul timpului, acest voiaj a căpătat statutul unui gest fondator, punctul de origine al unei identități pe care artistul a cioplit-o cu aceeași precizie cu care sculptura piatra și lemnul.
Întregul pelerinaj se contractă într-un interval de aproximativ șapte săptămâni. Fizic și matematic, traversarea Europei într-un asemenea interval de timp indică folosirea trenurilor sau a altor mijloace de transport pe distanțe lungi. Călătoria a fost mult mai pragmatică decât sugerează relatările ulterioare ale artistului. Totuși insistența sa de a o prezenta ca pe un drum aproape neîntrerupt pe jos indică o nevoie interioară mai profundă, poate aceea a unei forme de purificare și a construirii unui mit originar.”
Organizatorii conferinței – Departamentul de Arte Vizuale și Arhitectură. Perioada Modernă, coordonat de Dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” – au proiectat un cadru larg al dezbaterilor, ce a oferit participanților oportunitatea de a discuta cele mai recente abordări teoretice referitoare la studiul sculpturii românești și universale, de a împărtăși informații și experiențe de cercetare, pornind de la câteva teme ample, printre care: Instituționalizarea sculpturii, Modernitate și Arhaism, Paradigma operei lui Constantin Brâncuși, Transferuri și influențe, Genealogii artistice, Femei sculptorițe.
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
