Sculptura “Anatomy of My True Belief II” de Cătălin Bădărău la RAD Sculpture Park

În Grădinile CARO, în cadrul RAD Sculpture Park 2025, în mijlocul unui desiș de mesteceni veți avea surpriza să descoperiți fabuloasa sculptură a artistului Cătălin Bădărău. Ancorată de câțiva tineri mesteceni, sculptura roșie levitează miraculos deasupra ierbii. Mâna supradimensionată care arată spre centrul pământului, ne testează încrederea în umanitate.

Sculptorul Cătălin Bădărău explică conceptul lucrării sale intitulate “Anatomia adevăratei mele credințe”: “Este de fapt o mână care arată cu degetul și această mână pentru mine reprezintă gestul lui Toma care atinge rana pentru a se convinge, Toma fiind cel care nu poate crede decât dacă atinge, dacă pipăie, dacă simțul tactil îi este satisfăcut. Această amprentă a gestului lui ne amprentează pe noi toți de la el încoace. Am senzația că suntem noi oamenii contemporani, un fel de moștenitori ai lui Toma, suntem cei care cu mare dificultate credem în ceva dacă nu avem dovada tactilă.

Titlul lucrării “Anatomia adevăratei mele credințe” se referă la faptul că suntem tentați de foarte multe ori să atribuim credințele noastre unor zei, adică unor factori pozitivi. De fapt, dacă am face o introspecție adâncă, profundă asupra credințelor noastre sunt tentat să cred că e posibil să descoperim acolo altceva decât niște factori pozitivi, adică dorințe de putere, dorința de a ne impune și probabil multe alte instincte primare pe care uneori le considerăm incompatibile cu starea noastră de ființe umane.”

Expoziția în aer liber RAD Sculpture Park 2025 se poate vizita gratuit în perioada 29 aprilie – 25 mai 2025 la Grădinile CARO (Bd. Barbu Văcărescu 164 A, București), de luni până duminică între orele 9 – 22.

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.