Sculpturile artistului Sergiu Chihaia la RAD Sculpture Park 2025, în perioada 29 aprilie – 25 mai 2025

Vă invităm la o plimbare în aer liber în grădinile CARO unde puteți admira peste 100 de lucrări de artă contemporană la RAD Sculpture Park 2025. Intrând în acest superb parc, primele sculpturi pe care le vedeți sunt cele realizate de artistul Sergiu Chihaia. Sub numele de “Lost in a Forest of Possibilities”, aceste încrengături fine vorbesc despre fragilitatea naturii și echilibrul pe care noi oamenii ar trebui să-l păstrăm în raport cu natura.

Expoziția RAD Sculpture Park 2025 este deschisă în perioada 29 aprilie – 25 mai 2025 la Grădinile CARO, Bd. Barbu Văcărescu 164 A, București, de luni până duminică între orele 9 – 22, accesul fiind gratuit.

Artistul Sergiu Chihaia povestește despre cum a început să creeze aceste sculpturi: “Am început să adun crengi, le aduceam în atelier și efectiv jumătate de an asta am făcut, mă tot uitam la ele. După care am început să le curăț și mi-am dorit din start să prelungesc cumva viața unor crengi aruncate, abandonate. Mie mi se părea că încă sunt vii și au foarte mult de spus. Acest lucru mi-a placut foarte mult în general în tot procesul meu creativ – să transform lucrurile fără valoare în ceva foarte valoros.

Crengile care alcătuiesc sculpturile nu sunt lipite, nu sunt prinse. E un sistem de încrengătură natural. E aproape ca la oameni – nepoții își ajută bunicii, părinții își ajută copii. Cam așa este și aici – crengile se susțin unele pe altele și împreună formează un tot unitar, care cumva e mai puternic decât dacă ar fi o creangă singură aruncată pe jos. Probabil ai trece pe lângă ea fără s-o observi. Împreună crengile reușesc să transmită un mesaj și eu vin cu mesajul acesta către omenire în general – să fim puțin mai atenți la natură pentru că poate nici nu ne dăm seama de multe ori, cât ne oferă natura gratis.”

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.