Tincuta Marin – expozitia Distant realities / Realitati indepartate

La Galeria Jecza din Timişoara, misterioasele lucrări de pictură şi sculptură ale artistei Tincuța Marin au fost reunite în expoziția "Distant realities” / “Realități îndepărtate". Stilul unic al artistei a fost subtil influențat de curentele artistice suprarealism şi expresionism, spune curatorul britanic Mark Gisbourne în prezentarea expoziției. Expoziția "Distant realities” / “Realități îndepărtate" a artistei Tincuța Marin a putut fi vizitată la Galeria Jecza în perioada 17 mai - 24 iulie 2023.

Dacă în pictura ei, dincolo de culori, „Tincuța Marin ne călăuzeşte într-o lume care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, unde binele luptă împotriva răului, ca într-un basm contemporan despre lumea actuală“ (Andrei Jecza), în sculptură artista caută o exprimare spațială. Expoziția se concentrează în principal pe sculpturile în bronz și picturile recente ale artistei și face referire la modul în care se creează în arta contemporană extensia spațialității.


“Imaginația este cu siguranță un instrument de certitudine precară, căci ceea ce pare fantastic este uneori real, iar ceea ce este real pare uneori fantastic. În arta lui Tincuța Marin, prin desen și colaj, pictură și sculptură, imaginația își asumă rolul de principiu principal. Căci opera artistei este constituită dintr-o fuziune unică, personală și idei reimaginate, care ar putea părea inițial realități îndepărtate. Deși termenul de “realități îndepărtate” este, în anumite privințe, atribuit suprarealismului, acesta a fost extins și în domenii mai largi de creație artistică în ultimii șaizeci de ani. Acestea fiind spuse, o serie de artiști români au jucat un rol semnificativ în internaționalizarea suprarealismului începând cu anii 1930, în special artiștii Victor Brauner (1903-1966) expus încă la Muzeul de Artă din Timișoara și Jacques Hérold (1910-1987), printre alții. Cel din urmă Hérold s-a născut la Piatra Neamț, în vestul Moldovei, din copilărie a locuit la Galați ca fiu al unui producător de dulciuri, același oraș, întâmplător, ca orașul natal al Tincuța Marin. În mod similar picturile expresive ale Tincuței Marin se nasc mai degrabă din imaginația subiectivă decât din vreo conceptualizare compozițională sistematică. Picturile sale expresive sunt un compendiu poetic care evocă nu numai realități îndepărtate, ci și fantezii, basme și mituri de origine românească.” – Mark Gisbourne, curator expoziție


Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.