Sensibila, meditativa, cu o muzica tandra ce se incadreaza perfect in jazzul modern, are un repertoriu foarte bogat in prelucrari ale unor teme folclorice din intreg spatiul balcanic - albanez, grecesc, bulgaresc, care a culminat cu interpretarea de exceptie, in limba romana, a renumitei piese cintate odinioara de Maria Tanase, Lume, lume.
In spatele sonoritatilor de jazz, sustinute impreuna cu cei trei exceptionali muzicieni ce fac parte din quartet, am regasit cu placere melosul balcanic si povesti etern valabile, cu baieti care iubesc si fete care se lasa greu sau dimpotriva. cu fete care sufera dupa profitori fara inima. A sunat cunoscut pentru majoritatea dintre noi, ceea ce a dat o nota de familiar, de apropiere, dublata de incantarea pe care o simtim de fiecare data cand auzim o poveste pe care o stim si ne lasam sedusi de farmecul povestitorului.