CATENA sustine American Independent Film Festival 2019

Timp de 7 zile, cele mai bune filme indie americane ajung la Bucuresti! Comedii, filme horror si de actiune, drame, western-uri, filme documentare, intalniri cu regizori reputati, dezbateri pe unele dintre cele mai actuale subiecte culturale vor fi prezentate la American Independent Film Festival, editia a III-a.

In perioada 12 aprilie – 18 aprilie 2019, la Cinema PRO si la Cinema Muzeul Taranului Roman va avea loc cea de-a III-a editie a American Independent Film Festival, eveniment organizat de Asociatia Cinemascop, sustinut de CATENA si finatat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si Centrul National al Cinematografiei.

Pornind de la traditia marilor filme narative americane, American Independent Film Festival prezinta, de fiecare data, o selectie atenta a celor mai recente productii independente Made in USA, titluri apreciate de critica, laureate si prezentate in circuitul marilor festivaluri nord-americane, precum Sundance, New York, Tribeca, Telluride, Cannes, Venetia sau Toronto.

Deschiderea oficiala a American Independent Film Festival 2019 va avea loc pe 12 aprilie, ora 20:00, la Cinema PRO, cu proiectia, in premiera nationala, a filmului The Sisters Brothers (Fratii Sisters), in prezenta regizorului Jacques Audiard, recunoscut in lumea cinematografica pentru o filmografie diversa, originala si atragatoare. Acest western cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed si Rutger Hauer a fost turnat partial in Romania in vara anului 2017 – dupa ce Audiard a descoperit potentialul de filmare al tarii noastre, cu ocazia primei sale vizite in Romania, in cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, la care a participat cu cu filmul Dheepan (Palme d’Or, 2015).

Prezentat in premiera absoluta anul trecut la festivalul de film de la Venetia, unde a luat Leul de Argint pentru cea mai buna regie, The Sisters Brothers a devenit unul din filmele straine cu cel mai mare buget, turnat in Romania, doar pentru decoruri, costume si cai, productia alocand peste 5 milioane de euro. Jacques Audiard va fi prezent si la a doua proiectie a filmului, sambata, 13 aprilie, de la ora 16:30, la Cinema Muzeul Taranului Roman, cu sesiuni de intrebari si raspunsuri cu publicul.

Si alte filme de marca, majoritatea cu distributii de exceptie, vor fi proiectate, in premiera absoluta in Romania, in cadrul American Independent Film Festival 2019: The Old Man and the Gun (cu Robert Redford, care si-a anuntat retragerea din actorie, odata cu rolul din acest film, la varsta de 82 de ani, Cassey Affleck, Tom Waits si Danny Glover), Under the Silver Lake (cu Andrew Garfield si Reiley Keough), Vox Lux (cu Natalie Portman si Jude law), Mandy (cu Nicolas Cage si Andrea Riseborough), First Reformed (cu Ethan Hawke si Amanda Seyfired), The Mountain (cu Jeff Goldblum si Tye Sheridan), Wildlife (cu Carey Mulligan si Jake Gyllenhaal) sau McQueen, filmul dublu nominalizat la Premiile BAFTA despre viata celebrului, talentatului si controversatului designer de moda Alexander McQueen.

Programul complet al proiectiilor: filmedefestival.ro/american-independent-ff/program/

Regizorul Roberto Minervini, cunoscut pentru cinema-ul sau poetic, radical si realist, va prezenta in cadrul festivalului doua dintre filmele sale What You Gonna Do When the World's on Fire? si The Other Side. In calitate de invitat special, Minervini, autor de origine italiana stabilit in SUA, a primit si carte blanch-ul festivalului pentru a introduce publicului roman cele mai interesante filme independente din istoria recenta a cinema-ului american, in viziunea sa. AMERICAN PERSPECTIVES by ROBERTO MINERVINI include The Intruder (1962), in regia lui Roger Corman, Wanda (1970), singurul lungmetraj semnat de Barbara Loden, considerat astazi o capodopera feminista si Tchoupitoulas (2012), o fuziune provocatoare de documentar si fictiune cu elemente dramatice, in regia fratilor Bill Ross IV si Turner Ross. Tot el va sustine un MASTERCLASS cu intrare libera marti, 16 aprilie, de la ora 22:15, la Cinema Muzeul Taranului Roman.

Prima editie a AIFF, singurul festival din Romania dedicat cinematografiei independente americane, a avut loc in septembrie 2017 si i-a avut ca invitati speciali pe actorii Ethan Hawke, Joaquin Phoenix si John C. Reilly. A doua editie a debutat cu I, Tonya, filmul laureat cu un premiu Oscar, un Glob de Aur si un premiu BAFTA, despre cunoscuta patinatoare Tonya Harding.

Filmul a fost introdus de Sebastian Stan (rol principal), actor american de origine romana, nascut la Constanta.

Prin traditie, CATENA sustine filmul romanesc, dar si fiecare editie a marilor festivaluri de film ce au loc la Bucuresti, precum Les Films de Cannes à Bucarest, Audience Award Film Festival, American Independent Film Festival, Nordic Film Festival.

Toate informatiile pe: http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/