Artistul iesean Felix Aftene aduce in spatiul de la Palatul Mogosoaia lucrari de pictura si video art in expozitia intitulata Memoria imaginii. Expozitia poate fi vizitata pana pe 5 mai 2015.
Expozitia Memoria imaginii la Palatul Mogosoaia
Artistul Felix Aftene expune la Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia lucrari de pictura realizate in urma a trei performance-uri pe care artistul le-a realizat de-a lungul anilor. Lucrarile sunt pictate in ulei pe panza si sunt secvente din trei filme, care prezinta cele trei performance-uri intitulate Apa, aer, foc, pamant, Taxidermia si Art Museum. Filmele pot fi urmarite la inceputul expozitiei si constituie un punct de plecare in intelegerea universului artistului.
In seria de lucrari Taxidermia regasim portretul artistului strabatand interioarele Muzeul de Istorie Naturala din Iasi, alaturi de diferite animale impaiate. Iar in picturile din seria Art Museum artistul reinterpreteaza opere celebre din istoria culturii universale.
Felix Aftene este un artist de mare vizibilitate, prezent la foarte multe manifestari de arta nationale si internationale, iar demersul lui este unul foarte bine conturat, spune curatorul expozitiei Madalina Mirea.
Despre artistul Felix Aftene
Felix Aftene, nascut in anul 1972, este un artist reprezentativ al generatiei din care face parte, cea in care se manifesta noul val al figurativului bine temperat. Cu o activitate expozitionala prodigioasa, in tara si in afara granitelor, multiplu premiat si apreciat de critica de specialitate, Felix Aftene se reinventeaza cu fiecare propunere pe care o aduce in spatiul public.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras