Vindecari miraculoase – Rudolf Schweitzer Cumpana

Vernisajul expozitiei are loc vineri 30 ianuarie, ora 12:00 la Palartul Sutu.

„ …. Cu tot numele sau nemtesc, care ar putea sa-i pricinuiasca oarecari inconveniente, dl. Schweitzer are o inspiratie rustica foarte romaneasca, am putea zice exclusiv taraneasca…” scria, in 1919, Nichifor Crainic.

Nascut la Pitesti, in ziua de 9 mai, ca fiu al unui functionar forestier, a manifestat de timpuriu inters pentru desen. Cu sprijinul unui unchi, a ajuns la Berlin, unde a studiat pictura, intre 1904-1908, mai intai la scoala particulata a profesorului Adolf Schlabitz, apoi la Academia de Arte Frumoase, cu profesorii Erich Hanke, Arthur Kamph, Anton Alexander von Werne. Despre aceasta perioada, isi amintea: „…mi-a folosit cunoasterea profunda a formelor, a volumelor si valorilor, cu un cuvant desenul pe care l-am invatat la Academie si care a ramas un fel de coloana vertebrala a artei mele.” ( in Arta Plastica nr. 2/1957) apud Gheorghe Poenaru, op.cit., p.7).

Stagiul militar l-a readus in tara, in 1909. Dupa debutul la Salonul Oficial, in 1911, a urmat, in 1912, prezenta sa cu cinci lucrari, la evenimentul organizat de societatea Tinerimea Artistica; in 1913, a vernisat prima expozitie personala, in Pasajul Cretulescu, din Bucuresti. A inregistrat numeroase participari la maifestari individuale si de grup – s-a impus ca autor prolific, activ, in galerii si muzee din tara si strainatate. Mobilizat in 1916, a luat parte, in zona Brasovului, la lupte in urma carora a cazut prizonier – a fost coleg de lagar cu pictorul Corneliu Michailescu. S-a stabilit la Bucuresti, in 1927. Din 1951 a devenit membru U.A.P. si profesor de pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Anii l-au purtat prin calatorii in tara si strainatate; familiarizandu-se cu peisaje si atmosfere variate, a asimilat, in acelasi timp, coordonatele artistice ale culturilor din locurile strabatute. Repertoriul sau cuprinde portrete, peisaje, scene de gen. A abordat o mare diversitate de tehnici: ulei, acuarela, laviu, desen in carbune; intre reusitele sale se numara chiar si panouri decorative pentru sufrageria Palatului Regal.

„Nimic din ce face nu e ca la altii dar nu pentru ca o voieste, ci pentru ca e o necesitate absoluta a sufletului sau (…). De la acest pictor putem astepta o noua formula a realitatilor pamantului nostru.” observa istoricul Nicolae Iorga (in Neamul Romanesc nr.1/1920). Ca pictor de subiecte rustice, Rudolf Schweitzer Cumpana are, intr-adevar, o personalitate distincta. Pitorescul pe care il cauta si reda – pitoresc al fenomenelor si al interpretarii deopotriva – provine din constructia ansamblurilor, din cromatica, din modul cum asaza trasaturile pensulei; materia reprezentata de el nu se regaseste sublimata, devorata de lumina, ca la Nicolae Grigorescu, de pilda – ci este re-construita in tuse colorate, fiecare, cu prezenta proprie, ostentativa. Intr-o maniera specific moderna, compozitiile sale apar frecvent sectionate – dupa modelul fotografiei – marind senzatia de instantaneu veridic, sugerand o decupare a spatiului mai larg, in cadre de interes. Maniera sa de lucru se distinge prin trasee de penel viguroase, ce re-configureaza, din cadrul imediat, nu atat materiale, texturi, cat efecte optice. Nicolae Tonitza consemna drept definitorie a operei prietenului sau, ”…realitatea scrutata pictural” (in Universul literar, 19 decembrie 1926, apud Gheorghe Poenaru, „Schweitzer Cumpana, ed.Meridiane, Bucuresti, 1969, p-14). Fara a urmari stridente emotionale, creatiile sale vadesc peocuparea pentru expresivitatea situatiilor plastice, influenta luminii, prin culoare, reconstituiri de atmosfere, surprinderea psihologiei personajelor.
„Realist, cautand doar acea desfatare a adevarului ce constituie marea voluptate a artistului, Dl. Cumpana ne ofera o seama de panze framantate si radioase, carora Orientul le imprumuta lumina lui cu luciri argintii si in care viata de fiece zi a taranului ni se infatiseaza cu toata blandetea ei frusta.” consemna Elena Vacarescu intr-un text de prezentare a expozitiei deschise de Schweitzer-Cumpana la Galeria Janne Castel din Paris, in 1931. Schweitzer Cumpana a fost mai putin sensibil la mode (de aici si sentimentul „a-temporalitatii” pe care-l genereaza); creatia sa genuina se situeaza – gratie subiectivismului selectiv (autenticitatii) cu care preia lectiile occidentale de pictura, asimilandu-le, dar ramanand, in acelasi timp, el insusi, fidel propriilor lui intentii, astfel ca mijloacele pe care le foloseste sunt numai acelea adecvate viziunii personale, – la o interferenta intre impresionism (prin sugerarea efectelor luminii asurpa volumelor, spontaneitate etc.) si expresionism. Cadrele taranesti pe care le surprinde nu sunt idilice, nici sumbre, posomorate; mesajul social ramane in plan secundar, depasit fiind de concentrarea asupra momentului infatisat si, mai ales, asupra prezentei personajelor. Nu ocoleste tematici sociale, dar scenele sale de gen cu subiecte taranesti evita patetismul.

Cele doua lucrari recent restaurate – „vedetele” prezentei expozitii – se inscriu intr-o serie tematica bine reprezentata, a scenelor de gen intitulate de el, aproape invariabil, „Tarani la masa”, „Tarani la carciuma”, alteori „Cina”, avand drept pretext o convivialitate subiacenta, subordonata picturalului. Constructia este lapidara, cu eficienta forta empatica. Prezentele umane apar configurate convingator, prin relationari si trairi subtil sesizate si infatisate abil. In monografia pe care i-a dedicat-o lui Schweitzer-Cumpana, Gheorghe Poenaru concentra un adevarat portret al pictorului, in doua cuvinte: „luciditate si modestie”.