VIORICA IACOB – Vernisajul expozitiei de pictura si tapiserie PAMANT SI VALURI

Va invitam marti, 4 noiembrie 2014, orele 18:00, la vernisajul expozitiei de pictura si tapiserie PAMANT SI VALURI care va avea loc la Galeria SENSO (parter si etaj), Bd. Unirii nr.15, sector 5, Bucuresti.

Viorica Iacob a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, promotia 1962, clasa profesor Maria Buescu. Membru al UAP, artista a absolvit si Facultatea de Arta Decorativa, iar in paralel a studiat pictura. Inca din anii ’60 a fost o prezenta constanta la expozitii de pictura, de arta decorativa si de tapiserie in tara si in strainatate.

Cuvantul de deschidere al expozitiei va fi sustinut de criticul de arta Dr. Doina Pauleanu, director al Muzeului de Arta din Constanta.

Catena Grup, prin Programul Catena pentru Arta este sponsor al evenimentului.

Expozitia poate fi vizitata in perioada 04 Noiembrie – 03 Decembrie 2014.

Program Galeria de Arta SENSO: zilnic, de luni pana vineri intre orele 11.00 – 18.00, sambata si duminica intre orele 12,00-18,00.

Intre Doamnele artei contemporane romanesti, Viorica Iacob ocupa un loc aparte prin modestia cu care si-a trasat conturele operei, prin exercitiul cotidian practicat in atelier, prin distanta pe care a instituit-o intre zarva lumii si linistea interioara necesara creatiei. (…) I-am cunoscut treptat abilitatile tehnice pe care le manifesta atat in domeniul picturii, pentru care s-a pregatit la facultatea de profil din Bucuresti, cat si pentru grafica si tapiserie.(…) i-am indragit lucrarile, am invitat-o in taberele intitulate <>, (..) Ideea unei expozitii personale la Galeria SENSO s-a impus de la sine. Stiu ca Viorica Iacob se va prezenta la nivelul exigentelor sale si am sprijinit-o în acest sens. Nu m-am indoit ca va alege sa se confrunte cu colegii, specialistii si vizitatorii prin imagini pe care le considera semnificative, si chiar asa si sunt lucrarile prezentate. Cu o opera implinita, Viorica Iacob se pregateste sa intre intr-un nou deceniu de viata. Expozitia de la Galeria Senso este si va fi o modalitate de a-i privi retrospectiv creatia si de a-i incununa opera prin recunoastere publica (Anca Vlad, Presedinte Fundatia FILDAS ART, Presedinte de Onoare Asociatia Femeilor Creatoare in Arta Plastica)

Expozitia cuprinde lucrari de pictura, grafica si tapiserie a fi atribuite – potrivit analizei comparative care vizeaza transformarile aparent imperceptibile ale formelor figurate – intervalului care se extinde pana la anul curent. Cele mai multe imagini – caz in care este vorba despre guase pe hartie – poarta titlul <>, tapiseriile apartin seriei <>, iar ciclul <> cuprinde atat uleiuri cat si guase tratate diferentiat, in functie de specificitatea fiecarei tehnici, dar deplin unitare din punct de vedere al vocabularului plastic adoptat. Lucrarile din expozitie sunt dedicate deopotriva zonei telurice, cat si celei acvatice, intre care exista numeroase corespondente, cea mai importanta dintre acestea fiind legata de altitudinea la care se situeaza ochiul artistei, permitand imaginii sa infatiseze panorame complexe, intr-o perspectiva numita, mult inainte de aparitia aparatelor moderne care permit privirii o atare cuprindere, perspectiva in <>, pe atunci doar o combinatie savanta intre observatii reale si elemente imaginate, la care oamenii au sperat inca din zorii civilizatiilor (…) Daca despre pitoresc nu poate fi vorba in alcatuirea acestor imagini, claritatea lor se impune cu pregnanta; refuzand orice tentatie calofila, orice exuberanta nemotivata estetic, Viorica Iacob construieste continuu, cu stiinta, rabdare si migala. Moderna fara emfaza, expresiva fara stridente, originala fara a-si propune sa epateze, opera aleasa de Viorica Iacob pentru retrospectiva de la Galeria Senso contureaza profilul unui artist de exceptie. (Dr. Doina Pauleanu – critic de arta, Directorul Muzeului de Arta Constanta)

Viorica Iacob incepe sa lucreze cand fusul este jos, firul ei trece printre degete, prin ochi si minte, dar se inoada in suflet (Anton Damboianu, arhitect).

Miscare, totul e mișcare continua, stapanita de legile unui echilibru el insusi dinamic, destul de transparent sub aura abstracta in care ni-l infatiseaza Viorica Iacob in prima ei expozitie personala (…) Dar ceea ce fascineaza este cromatica: subtila, rafinata, dominate de tonuri de albastru. As indrazni sa spun ca artista creeaza un univers in care tensiunea dramatica, incordarea se topesc echilibrat in tonuri de gri, bleu, violaceu delicate, gradate cu arta si sensibilitate. Avem de a face cu o creatoare apta sa descopere, sa compuna si sa ne comunice sentimente prin valentele culorilor (Neaga Graur, 1968).

(…) Viorica Iacob a ajuns la o viziune personala cu totul remarcabila prin finete, bun gust, logica si mai presus de toate, printr-o poezie cand simpla, cand voit condensata. (Petru Comarnescu, critic literar, eseist, memorialist, jurnalist cultural)

Va invitam sa vizionati imagini din expozitiile noastre anterioare accesand link-ul: https://Sensoarte.ro/arte/categorie-arte-vizuale

Va asteptam sa ne fiti alaturi la acest eveniment care va avea loc marti, 4 noiembrie 2014, orele 18:00 la Galeria SENSO si care va fi urmat de un cocktail.

Teodora Marin
Coordonator Comunicare
Mobil: 0744318725
E-mail: [email protected]

Oana Georgescu
PR Specialist
Mobil: 0741106723
E-mail: [email protected] / [email protected]

https://www.facebook.com/pages/Galeria-Senso/656699487722691