De-a lungul sustinutei cariere, Alexandru Gheorghita a livrat destule proiecte monumentale (ecvestra Mihai Viteazu, monumentul Parvan, compozitia “Insir-te margarite”, portretele de for public Stefan cel Mare sau Cosbuc).
Gheorghita a fost invitat in 1968 la Academia Vannucci de la Perugia, a onorat Bienala venetiana in 1978 si a participat constant la expozitii internationale, din 1961 pana la Sevilla lui 1993. In primele decenii de creatie i s-au atribuit stilistic metafore ale padurii gotice, prin amploarea dendrologica a arcuirilor sale in piatra sau lemn.
E viguros, inventiv formal, are vedenii si rime decorative. Mitologizeaza cu convingere totemica. Inseriaza cupluri aulice din diverse culturi clasice. Stilizeaza portrete, decupeaza si ritmeaza similifiguri, face din pisalogul utilitar si din surub personaj plastic. Logica articularilor sale formale e narativ-parabolica. Nici himere, nici folclor, ci virtualitati abstracte umanizate.
Aurelia MOCANU
Tandru si robust, sobru si decorativ, lemnul sau bronzul sau piatra lui Alexandru Gheorghita mi-au aparut mereu ca izvodite de un artist pentru care mestesugul preschimbarii materiei in metafora nu mai are taine. I-am admirat candva busturile cioplite in marmura si granit, am privit, nu de mult, cabrarea nervoasa a unei mai vechi ecvestre dintr-o piata oradeana – lucrata cu Geta Caragiu -, iar de curand i-am contemplat in atelier sirurile de imagini sculptate ale protoparintilor nostri, ai tuturor, simboluri ele cuplului etern, Adam si Eva…
Razvan THEODORESCU
