Regizorul asupra caruia s-a focalizat atentia, a fost Andrei Serban, cu ale sale cehoviziuni. In festival au fost prezente trei montari Cehov semnate Andrei Serban: Ivanov de A.P. Cehov, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucuresti, Trei surori de A.P. Cehov, Teatrul National Budapesta (invitat din strainatate) si Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
Spectacolul “Ivanov” de Cehov, regizat de Andrei Serban la Teatrul Bulandra, a fost ales pentru gongul final al celei de-a XXI-a editii a Festivalului National de Teatru, programat duminica, nu cu mult inainte de miezul noptii, pe scena Salii “Toma Caragiu” cu sampanie si caviar. Emotionanta a fost si montarea semnata de Dabija la Teatrul din Brasov si prezentata la TNB – “Despre iubire la om” (o adaptare facuta de Niculae Urs dupa povestirea “Marfa vie” de Cehov. Tinerii din trupa “Tompa Miklós” a Teatrului National din Targu-Mures au fost programati cu “Platonov” de Cehov, regia Zsolt Harsányi – “o stranie tragicomedie a singuratatii” (pe scena Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”).