REVISTA REVISTELOR” este un spectacol cu cele mai reusite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul Teatrului de Revista „Constantin Tanase”. Iata si distributia completa a spectacolului prezentat de actritele Ana Maria Donosa si Raluca Guslicov: Stela Popescu si Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fatu, Liliana Mocanu, Cristian Simion, Nae Alexandru, interpretii Adrian Enache, Mirela Boureanu, Daniela Cristea, Alin Gheorghisan si Radu Ghencea.
Nu lipseste nici BALETUL Teatrului de Revista (Coregrafia:Cornel Popovici, solisti: lidia Judeanu, Vali Rosca, Edy Chiritescu, Oana Popovici si Mihai Ciobanu). Scenografia este semnata de arh.Theodora Dinulescu, iar aranjamentele muzicale de compozitorul Dan Dimitriu.
Dupa ce in septembrie anul trecut a avut loc o avanpremiera a mult-asteptatei inaugurari a Salii SAVOY de pe Calea Victoriei, Teatrul de Revista „Constantin Tanase” a continuat sa-si desfasoare activitatea la Sala RAPSODIA din cauza unor „retusuri” la instalatia electrica. Acum
Directorul Alexandru Arsinel, poate anunta ca Teatrul de Revista a revenit in sfarsit ACASA dupa mai bine de sase ani. Inca de la sfarsitul lui aprilie a inceput mutarea intregii logistici a si s-au facut pregatiri pentru reluarea spectacolelor Stagiunii 2010, pentru Premierele la care se repeta de zor (cea mai asteptata este „APLAUZE, APLAUZE” dedicata celor peste 30 de ANI de CARIERA a cuplului Stela Popescu-Alexandru Arsinel), dar si pentru redeschiderea superbei Gradini de Vara „HERASTRAU” (cea mai mare – are 2.500 locuri si cea mai moderna din tara) care a fost inaugurata oficial anul trecut. Aici vor fi programate toata vara Spectacolele Teatrului de Revista, dar si alte evenimente culturale comune organizate de prestigioase Institutii de Cultura.
Special pentru Stagiunea Estivala, regizorul Bitu Falticineanu pregateste pentru Gradina de Vara Premiera „VARA NU-I CA IARNA” cu o distributie de zile mari. „A fost un efort urias din partea noastra, dar si a autoritatilor pentru ca in sfarsit Sala SAVOY sa arate asa cum este acum – una dintre cele mai frumoase si mai moderne sali de teatru din tara” – a spus marele actor Alexandru Arsinel. „Cand veti vedea Sala, va veti da seama ca nu fac afirmatii gratuite! Iar faptul ca primul spectacol s-a jucat cu casa inchisa spune totul despre publicul bucurestean care ne-a asteptat cu atata rabdare.
Vreau sa remarc forta si daruirea colectivului Teatrului de Revista care a lucrat si a jucat la Sala RAPSODIA timp de 6 ani in conditii uneori improprii si mai ales spectatorilor care au infruntat nu odata lucrarile, sapaturile, frigul, intunericul si gropile din Centrul Vechi pentru a veni sa ne vada. Dar Teatrul de Revista nu a lipsit nici o clipa din circuitul cultural al Bucurestilor, al tarii si al lumii, pentru ca in fiecare an am jucat pentru Diaspora din Italia, Spania, Rep.Moldova, Israel in cadrul Programului ROMANI pentru ROMANI”.
Artele spectacolului
Revista Revistelor
Sala SAVOY s-a redeschis oficial cu Premiera „REVISTA REVISTELOR”, spectacol regizat de Bitu Falticineanu si in care au jucat majoritatea artistilor Teatrului de Revista in frunte cu Stela Popescu, directorul Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu si Vasile Muraru (noul Director Artistic), Cristina Stamate, Adriana Trandafir sau Adrian Enache.