Peisajele sale, construite din culoare si lumina reconstituie atmosfera fiecarui spatiu ce a lasat in sufletul artistului o amintire.
,,….. lumina este esentiala si omniprezenta. Vine de peste tot iar tusele de penel devin fante care o rafineaza in drumul spre privirea noastra incantata. Se petrece un fenomen ca de vitraliu care te face sa privesti, instinctiv, cu capul ridicat, pentru a primi de sus lumina filtrata de culoare.” spune criticul Marius Tita despre creatia pictorului.
Atmosfera e cetoasa, luminile definesc forme, tuse fulgurante traseaza contururi si ofera dinamism. Imaginea ce va rezulta este o viziune unica a artistului, sub semnul unei trairi speciale, irepetabile. Pasta alterneaza cu zonele transparente, din straturi suprapuse de culoare, lumina vibreaza si contrastele definesc lumea vazuta prin ochii pictorului.
,, este o ’’joie de vivre’’ in creatia pictorului, care se cere impartasita de privitor, te imbie la povesti si sa-ti aduci amintirile la lumina vorbei. Si asta din bucuria de a picta pe care Corneliu Dragan Targoviste o demonstreaza in tot ce face, in compozitiile de atelier, care ne releva lumea prietenoasa din jurul nostru, fie in fragmentele citadine cu linii sigure care par a pluti in lumina, ca o amintire draga.”
Clipa de arta
Corneliu Dragan -Targoviste
Expozitia ,,Lumina si culoare" a pictorului Corneliu Dragan-Targoviste s-a deschis la Galeria GoldArt. Expozitia poate fi vizitata in lobby-ul Hotelului Athenee Palace Hilton pana la 12 mai 2010.