
Inaugurată în 2025, Vila Catena este un spațiu unic pe scena artistică din București, aducând împreună abordări complementare ale artei moderne și contemporane. Pavilionul Muzeal prezintă Colecția AVARTE, aducând în prim-plan opere ale marilor maeștri ai artei moderne din România: Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Ștefan Luchian. În același timp, prin inserții de artă contemporană și o abordare prietenoasă, Vila Catena devine un spațiu viu, activ implicat în scena de artă a orașului, generând o formula caldă de înțelegere a artei. Pavilionul Contemporan dezvoltă un program expozițional în colaborare cu Galeria Sandwich, fiind axat pe expoziții tematice de grup.
Primele expoziții, deschise în aprilie 2025, au fost Theodor Pallady: Lecturi și Culoare (Pavilionul Muzeal), Cats Are Taking Over (Pavilionul Contemporan) și Daniela Făiniș – Vegetativa (expoziție permanentă în spațiul Arcade, -1), iar în luna octombrie programul continuă cu Nicolae Grigorescu și HOME – expoziție de grup pe tema locuirii, a spațiilor domestice.
Prin această inițiativă comună, Fundația Fildas Art – prin programul Catena pentru Artă – și Sandwich deschid un nou dialog revigorant între public și artă, punând în valoare o clădire – monument și interogând, cu umor și spirit critic, felul în care ne raportăm la spațiul expozițional și la artă, în general.
Adresa: Str. Radu Calomfirescu 15, București
Program de vizitare: joi-vineri, 3-7 pm, sâmbătă 12-4 pm.