Triplu succes pentru designul romanesc la Saptamana Modei de la Londra

Recent s-au decernat, in sectiunea International Fashion Showcase din cadrul Saptamanii Modei de la Londra, premiile „Emerging Talent Awards”, acordate celor mai talentati tineri designeri si curatori din lume, respectiv celei mai bune expozitii aflate in competitie. Dupa succesul de anul trecut, cand Romania a obtinut prin tanarul creator Lucian Broscatean Mentiunea Speciala a juriului la categoria „Best Emerging Designer”, la editia 2015 designul romanesc a fost prezent din nou pe vestitul podium al modei de la Londra, de data aceasta cu trei importante distinctii.

Din cei 110 designeri din 27 de tari intrati in concurs, creatorii romani Alexandru Nimurad si Victoria Tonu au primit Mentiunea Speciala, cel de-a doua distinctie dupa Marele Premiu care, in acest an, i-a revenit Juliei Mannisto din Columbia. Celelalte doua reusite remarcabile au fost castigarea locului doi la sectiunea „Showcase Winner”, pentru cea mai buna expozitie, unde Marele Premiu i-a fost decernat Columbiei, precum si acordarea Mentiunii Speciale Roxanei Gibescu in competitia pentru cel mai bun curator, Marele Premiu la respectiva sectiune fiind castigat de Yegwa Ukpo din Nigeria.

International Fashion Showcase din cadrul London Fashion Week, coordonata de British Council si British Fashion Council, este un program desfasurat anual in cadrul London Fashion Week, dedicat proiectelor nationale prezentate de ambasadele si institutele culturale straine din Londra. La editia din 2015, Institutul Cultural Roman din Londra a propus, in parteneriat cu Galeria Galateca din Bucuresti, expozitia „Untamed Skin – The Romanian Blouse”, incluzand trei dintre cei mai originali tineri designeri romani: Alexandru Nimurad, Victoria Tonu si Alexandra Abraham.
Expozitia, gazduita de elegantul sediu al Institutului din 1 Belgrave Square pana in data de 20 martie, prezinta o colectie colaborativa de imbracaminte, accesorii si bijuterii conceputa in jurul simbolisticii iei romanesti, pe care cei trei designeri au reinterpretat-o raportandu-se la propria identitate artistica, onorand astfel bogatul bagaj al patrimoniului cultural romanesc si ingloband istoria vizuala a iei atat pe teritoriul Romaniei, cat si la nivel international. Aceasta este cea de-a cincea participare a ICR Londra la London Fashion Week si al treilea succes obtinut, dupa ce, in 2013, „The Rest is Tomorrow”, pregatita de asemenea impreuna cu Galeria Galateca din Bucuresti, a fost considerata una dintre cele mai interesante expozitii nationale, ocupand locul secund in competitie, pentru ca anul trecut designerul Lucian Broscatean sa primeasca Mentiunea Speciala a juriului.
Senso Arte a dedicat un reportaj special expozitiei de moda, design si fashion (de la 1600 pana in 1950) „The Rest is Yesterday”, eveniment gazduit de Galeria Galateca, ultimul din seria expozitiilor dedicate modei contemporane si designului de fashion:

https://Sensoarte.ro/lifestyle/Fashion-4212/o-calatorie-prin-lumea-modei-de-altadata

Alexandru Nimurad a studiat arhitectura si designul vestimentar. Educatia sa cuprinde insa si designul grafic, ilustratiile sale fiind prezente la MNAC Bucuresti in 2010, dar si in cadrul altor expozitii in 2011, 2012 si 2014. Este prezent pe site-uri de specialitate ca DESIGNIST sau NOT JUST A LABEL si are proiecte prezentate pe platforme online ca SUB25, A PAGE, DASH, Casseur Magazine, KALTBLUT, Z!NK si altele. Pentru „Untamed Skin – The Romanian Blouse”, Alexandru Nimurad a conceput o colectie vestimentara dedicata simbolurilor culturii de patrimoniu, precum ia, cerbul sau ritualurile ce inca se practica in anumite sate romanesti, pe care le-a interpretat intr-o puternica nota personala, unde simplitatea formelor si liniilor este dublata de atentia pentru miscarea fluida a materialelor.

https://Sensoarte.ro/lifestyle/Fashion-5044/designerii-viitorului-selenit

Absolventa a Facultatii de Arta si Design din Huddersfield, Marea Britanie, Victoria Tonu are ca domenii de interes bijuteria, colajul si printul. Vika Tonu Design a luat nastere in iunie 2013, odata cu seria de inele “Dimiourgia”, dezvaluind un univers al bijuteriilor incarcate cu simbolism si alchimie. Pentru „Untamed Skin – The Romanian Blouse”, creatoarea, impreuna cu designerul Alexandru Nimurad, a realizat o colectie capsula de bijuterii haute-couture turnate din alama si argint si impodobite cu pietre pretioase si semipretioase. Colectia se inspira din povestea Reginei Maria si are ca element central inima – lasata ca mostenire Romaniei de catre Alteta Sa.

https://Sensoarte.ro/lifestyle/Eveniment-4865/bijuterii-spectaculoase-la-autor-10

https://Sensoarte.ro/lifestyle/Eveniment-4695/autor-10-targ-de-bijuterie-romaneasca

Absolventa a sectiei de Moda in cadrul UNArte Bucuresti si cu o diploma in Arhitectura la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Alexandra Abraham reuseste, prin colectiile sale de hamuri, sa reinterpreteze uzul elementelor exacte din dorinta de a exprima o libertate functionala si de a gasi un echilibru perfect intre piesele vestimentare si accesorii. Tinutele formate din hamuri suprapuse peste rochiile din panza si bumbac pe care le va expune in cadrul London Fashion Week 2015 se aseamana cu formele ample ale iei romanesti, dar subliniaza liniile principale ce compun forma corpului feminin.

https://Sensoarte.ro/lifestyle/Fashion-4879/tendinte-in-2014-in-moda-romaneasca-la-avanpremiere

Roxana Gibescu este in prezent curator la Galeria Galateca din Bucuresti si a curatoriat proiecte si expozitii ce au facut parte din London Cultural Olympiad 2012, Muzeul Horniman din Londra, Bucharest Biennale 6, Bucharest International Experimental Film Festival, Muzeul Andy Warhol din Pittsburgh, Muzeul National Brukenthal si International Fashion Showcase – London Fashion Week. Actualmente este bursiera CESI (Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii) la Scoala Doctorala a Universitatii Sorbonne 1 din Paris.

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk.
Mai multe fotografii la www.facebook.com/ICRLondon