FRANCISC ȘIRATO (RO)
Femeie cu pisică
ulei pe carton, 54,5 x 45,5 cm, 1937
În această scenă domestică atenuată, Francisc Șirato surprinde lumea nu așa cum se anunță zgomotos, ci așa cum se așază în liniște. O femeie, întoarsă cu spatele, învăluită în delicatețea unei haine de vară, devine o figură a rezistenței tăcute. Alături de ea, o pisică adormită — neperturbată, liniștită — îi reflectă starea de calm, un semn de punctuație viu al tăcerii.
Mângâierea tușei și ușoara abstracție conferă lucrării o calitate atemporală și contemplativă, ca și cum ar fi o amintire evocată printr-o ceață de sentiment și distanță — trăsături caracteristice picturii românești interbelice, unde forma, atmosfera și tonul emoțional prevalează adesea asupra clarității reprezentării.
Asistăm la un moment de pauză — nu o narațiune, ci o prezență. Pisica, tovarășă loială a singurătății, accentuează intimitatea scenei; lipsa ei de interes față de privitor este suficientă. Existența ei simplă, în acea clipă, îmbogățește atmosfera.
Francisc Șirato (1877–1953) a fost o figură esențială a artei românești de la începutul secolului XX, cunoscut pentru abordarea lirică în pictură, gravură și scriere critică. Membru al influentului „Grup al celor patru”, alături de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han, Șirato a contribuit semnificativ la direcția artei vizuale moderne românești din perioada interbelică. Pe lângă activitatea sa artistică, a fost un critic de artă și profesor remarcabil, predând la Academia de Arte Frumoase din București.
Lucrările sale se îndreaptă adesea spre scene liniștite și introspective — interioare domestice, viața rurală, portrete — redate într-o paletă delicată, dar expresivă. Spre deosebire de unii dintre contemporanii săi, Șirato a pus accent pe atmosferă și stare de spirit, în detrimentul formei rigide, realizând imagini emoționale, aflate la granița dintre realism și reverie.
Lucrarea face parte din colecția AVARTE și este expusă prin amabilitatea Fundației Fildas Art.
