Blast of silence / Tacere asurzitoare

Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia si Primaria Municipiului Bucuresti va invita sambata, 7 martie, ora 16, la Palatul Mogosoaia unde va avea loc vernisajul expozitiei Blast of silence / Tacere asurzitoare a artistilor Flavia Pitis si Radu Belcin. Curator este Madalina Mirea.

Expozitia poate fi vizitata pana pe 30 martie 2015

Flavia Pitis si Radu Belcin sunt doi artisti emergenti care propun, prin discursuri complementare, o redescoperire a realismului magic. La primul contact cu lucrarile lor, privitorul este frapat de o stranie, nelinistitoare si aproape de neindurat poezie a imaginii.

Folosind, precum odinioara René Magritte, obiecte familiare, recognoscibile, in spatii si contexte neverosimile, cei doi artisti isi coaguleaza viziunea in imagini incarcate de sens, poetic disciplinate. Cu o stiinta a redarii volumelor si materialitatilor rar intalnita in generatia careia ii apartin, Flavia Pitis si Radu Belcin ofera, in fiecare panza, un regal de materiale pretioase – dantela, matase, stofa, marmura, satin –, o expresie vizuala nobila, croita pe structura unor detalii semnificative, folosite ca pretexte pentru a ilustra povesti pline de mister.Lucrarile celor doi artisti innobileaza orice context, dau prestanta peretelui galeriei, muzeului sau colectiei private de arta contemporana. Prestigiul de care se bucura cei doi pictori, mai cu seama in afara granitelor tarii, sta marturie faptului ca figurativul nu si-a epuizat valentele expresive si ca artistul cu inzestrari speciale continua sa existe nestingherit, este apreciat si cultivat. Sunt onorata sa ii avem ca invitati la Palat, la prima expozitie deschisa in anul de gratie 2015 – a declarat curatorul expozitiei Madalina Mirea.