“Eu vad viata ca pe o jucarie care ni se da la nastere si ni se ia la
capat. Jocul se sfarseste totdeauna in lacrimi. Copilului i se iau
darurile, i se strica bucuria, cineva da cu piciorul in tot ce i-a fost
drag pustiului. Sau, daca vrei, viata e ca o piesa de teatru. Iti joci
rolul pe scena dand din tine tot ce ai mai bun, dar in acelasi timp esti
constient ca, din moment in moment, cortina rosie de catifea sta sa
cada, si atunci… adio joc si jucarie! Alteori am impresia ca sunt pe o
plaja enorma unde, cu chiu, cu vai, imi construiesc un castel. Cand e
gata, domnind in plina splendoare, vine un val si sterge intr-o clipa
intreaga mea munca si straduinta. De aceea ma oblig sa rad, sa rad mereu
de pretentiile noastre la dainuire.” (Ioana CELIBIDACHE)
