MIT, mituri, s.
n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele
popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii,
despre zei și eroi legendari etc.; p.
gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos,
mitic. – Dinngr. mithos, fr. mythe.
Sursa: Dicționarul explicativ al
limbii române, ediția a II-a
MIT s.n. Povestire
cu caracter fantastic, care expune diversele credințe ale popoarelor antice
despre zei, despre unele întâmplări și fapte legendare. ♦ (Fig.) Născocire, poveste, basm.
[Pl. -turi, -te. / cf.
fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos].
Sursa: Dicționar de neologisme
MIT s. n. 1.
povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care
expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și
fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică
diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm.
(< fr. mythe,
lat. mythus, gr. mythos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
mit s. n., pl. míturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii
române
MIT
~uri n. 1) Povestire de origine populară, cu conținut fabulos,
care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii și viața
socială. 2) Lucru sau realitate lipsită de un temei real. /
Sursa: Noul dicționar explicativ al
limbii române
REALITÁTE, realități, s.
f. Existență efectivă, obiectivă; fapt concret, lucru real, stare de
fapt; p. ext. adevăr.
◊ Loc. adv. În realitate =
de fapt, efectiv, în adevăr. ♦ (Fil.; la sg.) Materia care există în afara
conștiinței omenești și independent de ea. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalité, lat.realitas,
-atis, germ. Realität.
Sursa: Dicționarul explicativ al
limbii române, ediția a II-a
REALITÁTE s.f. Categorie
filozofică desemnând tot ceea ce există efectiv; lucru real; (p. ext.) adevăr. ♦ În realitate = de fapt, în
adevăr. ♦ Natura, universul. [Cf. fr. réalité].
Sursa: Dicționar de neologisme
REALITÁTE s. f. 1.
(fil.) existența efectivă, obiectivă; posibilitate înfăptuită. 2. ceea ce
există efectiv, obiectiv; fapt, lucru real. ♦ în ~ = de fapt, în adevăr. (<
fr. réalité, lat. realitas, germ. Realität)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
REALITÁTE s. 1. v. adevăr. 2. v. existență. 3. adevăr, veridicitate, (livr.)
veracitate, (înv.) veritate. (~
conținută într-o operă literară.)
Sursa: Dicționar de sinonime
Realitate ≠ iluzie, închipuire, irealitate, vis
Sursa: Dicționar de antonime
realitáte s. f. (sil. re-a-), g.-d. art. realității; (situații, fapte, lucruri) pl. realități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii
române
REALITÁTE
~ăți f. 1) Existență obiectivă; stare reală. 2) Lucru concret,
care există în mod real. 3) Caracter real. 4) Lume înconjurătoare, existentă în
afara conștiinței umane și independent de ea. [G.-D. realității;
Sil. re-a-] /
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române
